luni, 7 decembrie 2009

Culmea somnului: sa te culci presedinte si sa te trezesti prostanac




Aseara am vazut doi „catindati” la presedentie care erau dati sefi de stat in functie de televiziunile care-i agreau mai mult. Astfel ca, la B1, presedinte era Traian Basescu, in timp ce Antena 1 il dadea pe Mircea Geoana sef. Nu diferita de iluzia cu iz de Cotroceni a lui Felix, era si Realitatea lui Vîntu. Aici intervine culmea somnului: cea in care un canditat se culcă președinte și se trezeste prostanac. Față de alte dimineti, Geoană nu s-a mai trezit în miros parfumat de Crin, ci intr-unul de Base. La fel a fost si pentru unul dintre cei mai potenti financiar oameni din România, pentru care Adevarul conteaza foarte mult. După rugaciunea de multumire, acesta a inchis ochii, a pus linistit geoana peste geoana, a adormit linistit si cand s-a trezit a vazut portocaliu in fata ochilor.

La Cotroceni, domnul T, cunoscut sub numele de scena „Basescu” s-a trezit s-a dat jos din Pat lovi cu piciorul cainele sau Riciu si a sarit in papucii de presedinte. In bucatarie il asteptau cateva felii de graham, care-i mai ramasesera de la ultima reprezentatie cu paine si circ. Lua o felie de paine, desfăcu un borcan, baga cutitul in el si incepu sa intinda pe paine niste maGeoana.

miercuri, 25 noiembrie 2009

PSD - o poza cat o mie de cuvinte





 Poza asta chiar face cat o mie de cuvinte. Am avut o refelatie cand am vazut-o. Deci numai uitati-va la ei, ce le spun meclele.

Varianta 1:

Adrian Năstase, care stă în spatele lui Ion Iliescu: Hmmm, mă asteptam ca Bunicuta sa nu aibă pizda!
MaGeoană, care se uită în retrovizoare: Năstase ai găsit ceva acolo mah? 
Ion Iliescu, stă în fața lui Adrian Năstase: Măi, animalule vrei cumva să-mi numeri ouăle?
Van Ghelie care se uită la toată scena: Vaaaaai ce ouă draguteeeeee, ce frumooooos!
Violer Hrebe-n Ciuc: Bravo, bah Nastase, ai gasit si tu in sfarsit o pereche de coaie!

Varianta 2:

Toti uitandu-se la pasarea lui Udrea..........

MaGeoană: da, da, da, a, ah, auuuu, crâcel, cârcel.............aaaaaaaaaa, e rasă, fruumoooos!
Iliescu: eeeeeeeeh, ale Ninei ajung pana la genunchi.......
Nastase: hmmmmm, deci asa arata o pizda!
Hrebe-n Ciuc: Bravo fah, ți-ar capu-al dreacu!
Van Ghelie: oooooooo, ce frumos! Pacat ca n-are acordeon sa-i bag 100 de lei, da-i bag intre tzatze.

Varianta 3:

Toti uitandu-se la afisarea procentelor din primul tur:

Nastase: Hmmm, o sa-mi bag degetul in nas cat nu-s atenti colegii de partid.
Iliescu: Bravo Prostanacule, ai iesit pe doi!
MaGeoană: L-am spart pe Antonescu, macar!
Van Ghelie: ooooooooo ce frumooooos! Numerele la Loto!
Hrebe-n Ciuc: Geoană ai obtinut mai mult decat IQ-ul lui Van Ghelie!

joi, 19 noiembrie 2009

Cine a imprastiat gripa porcina (pe surse)




Incet, incet ma transform intr-un gaoziarist de investigatii. Recent am aflat pe surse care au declarat pentru blogul meu niste informații ciment armat. Potrivit acestora, noua gripă a fost raspandita de masoni, care are de castigat din asta. „Tinere, tu stii cine a pornit gripa porcina? Masonii!!!”, mi-au declarat surse septuagenare in autobuzul 139, in timp ce se tineau cu greu de bara pentru a nu se clatina. Acestea m-au rugat sa nu spun de unde am aflat informatia dintr-un motiv ce tine de siguranta personala si nationala. „N-ai aflat asta de la mine, ca astia ne asculta. Are microfoane peste tot. Tu crezi ca s-ar uita soferul autobuzului in retrovizoare daca nu ne-ar asculta”, au mai afirmat sursele, inaintea unei ragaituri cu damf de Coco Canal Etilic. Nu m-am putut abtine si m-am apropiat de urechea lui si (nu, nu i-am bagat limba in ureche) l-am intrebat daca nu cumva ii este frica sa nu ia gripa. Dupa cateva secunde de tacere si cugetari de genul &8%$#)(*  ridica spranceana ochiului drept, si cu privirea-i semicrucisa imi raspunde sigur pe el: „Eee pulaaaa!”.     

miercuri, 4 noiembrie 2009

Poezie de puscarie! Genial!





Cred ca zilele trecute a avut loc un concurs de poezie tinut intre pârnăiasi. Intre doua madulare vanjoase primite in colon, unii din ei au mai si compus poezii. Cu totii stim ca fara poezie viata e pustiu....mai ales in puscarie. am ales sa va prezint cea mai ciment-armat poezie si nu ma refer la versuri de genul: poezie, poezie puta mea e de hartie/ daca ar fi de ciocolata mi-ar manca-o fetele toata. Ce vine in continuare este eminescianism pur:
In prima strofa poetul-ocnas isi exprima una dintre cele mai mari dorinte ale sale, sa se intalneasca cu lucerna. Si sa o traga...in coasa, sa-i rada cand o taie.
„Mi-e dor să mă întorc acasă
Printre acei pe care-i iubesc,
Mi-e dor să trag din nou la coasă
Să te-ntâlnesc, să îţi zâmbesc.


In a doua strofa vrea sa simta din nou roua diminetii cand merge sa se cace la wc-ul din fundul gradinii. Evident in drumul spre tauleta, vrea sa mai simta si basinile oilor. Mirosul de oaie este cunoscut ca un afrodiziac veritabil. Tragand in piept aer de oaie cu lana nespalata simti nevoia sa mergi napoi in casa, dupa ce te-ai cacat, sa mai faci un copil cu nevasta-ta chiar langa ailalti plozi care dorm langa voi pe patul facut din saci de paie vechi.
Mi-e dor să umblu prin grădină
Călcând prin roua dimineţii,
Să simt venind miros de stână
Şi încă o dată pulsul vieţii.


In a treia strofa deja omul viseaza si la o amanta, nevasta lui Gheorghe din vecini. Cu care inhama caii la caruta cu roti de cauciuc si gonesc in lume, ca Bonnie și Clyde, cu soarele in spate. Simt cum autorul isi imagineaza pe mandruta lui cu pletele in vant, in dreapta lui, in decapotabila rurala, in timp ce el tine cu tarie haturile cacului batran, subnutrit si extenuat.
Să înham caii la căruţă,
Nerăbdători scurmând pământul,
Cu tine n-dreapta mea mândruţă
Să-i alergăm, iute ca vântul.


La mijlocul poeziei i se face dor si de babele pe care le-a violat si nu le-a placut (‘tu-le-n gura de babe) sa le impace cu gandul ca a fost hormonul de vina si sticla de tuica pe care a baut-o la Gheorghe, ala caruia ii fute nevasta.   
Mi-e dor şi de aceia care,
Nu le-am fost uneori pe plac,
Cât mai e timp, le cer iertare
Şi le-n-tind mâna, să-i împac.


De aici urmeaza partea in care ne povesteste pentru ce a facut el puscarie. Interpretarea e la final pentru ca nu vreau sa stric la piece du ressistence:  
Mi-e tare dor de tine mamă
Şi de privirea ta blajină
Mi te-amintesc ca pe-o icoană
Pe unde eşti, să-ţi cerşesc milă.
E-aşa frumos la mine acasă,
O casă simplă, ca-n poveşti
Mi-e dor să stăm cu toţi la masă
Sfioasă tu, să ne serveşti
De-aş fi sărbători acasă,
Doamne! De sărbători de-aş fi,
Te-aş cere să îmi fii mireasă,
Să-mi umpli casa de copii”.
Deci nu stiu cati din voi ati inteles ce am inteles si eu din strofele astea, dar finalul este bestial. Asta vrea s-o futa pe ma-sa, s-o ceara in casatorie, sa-i umple ograd de plozi care stau vara murdari in batatura cu un mar muscat in gura, plin de bale si tărână. 

marți, 3 noiembrie 2009

Sugeata albastra trece pe doua picioare

Am inteles ca CFR Calatori a luat masuri drastice pentru a nu da faliment. In aceste conditii toate trenurile „sageata albastra” au trecut de pe roti pe doua picioare, pentru a evita astfel si accidentele feroviare. In poza de mai sus aveti un nou model sa sageata albastra. Uitati-va la ea, ce viteza! Cata gratie! Cum taie vantul! Cat profesionalism! Pana acum nu am auzit pe nimeni sa se planaga de intarzieri de ore intregi, sau opriri intre statii!


luni, 2 noiembrie 2009

Gafe din TVManea, revista mea preferata

Revista mea preferata m-a dezamagit nu o data, ci de doua ori. Si de fiecare data eram in chinurile nasterii. TVMania, care s-ar putea transforma usor in TVManea, la ce prostii scrie cateodata, este o revista pe care o citesc cu drag cand sunt in mijlocul naturii. Imi place sa o lecturez cand imi suna in ureche susurul apei, dupa ce fac cate un bustenas. Ador sa stau inconjurat de verde, de plantele desenate pe gresia baii si sa citesc programul pentru seara urmatoare.



Revenind la tampeniile pe care le-am gasit in TVManea, prima mi s-a parut absolut delicioasa: „Supernatural: Aventuri in....Veronica”. O stim cu totii pe Veronica. E o tarfa. Dar nu stiu cati din voi ati avut parte de chestii supranaturale in ea. Adica na, puii mei, m-am mai speriat si eu de-un liliac, de-o panza de paianjez. L-am mai zgariat pe ala mic in stalactitele din Veronica, dar nimic grav. In schimb, sa-mi bantuie spermatozoizii un ovul nefecundat nu mi s-a intamplat. Am avut parte si de intalniri de gradul trei, cand am intrat in...cacat, dar asta e...e Veronica.



O a doua chestie care mi s-a parut geniala tine de un alt film nou aparut la cinema. „Surogatii” sau „Surogatele”, pui mei. Una din colegele de trust, ne povesteste ea cu patos in revista, cum in acea lume plina de surogati „rata criminalitatii a scazut dramatic”. Apocaclisma a venit! In ce lume traim, daca violatorul nu mai poate sa violeze, daca un criminal nu mai poate sa crimeze sau un hot sa hoteze!

Toate greselile gramaicale din textul meu, sunt voite pt a fi in ton cu colegii mei de la TVManea! asta ca sa nu ma mai futa la icre Matas!

luni, 19 octombrie 2009

Primul magazin pentru virgini!!!!



Dupa cum se arata si titlul cu ceva vreme in urma am descoperit la mine in zona (str. Sebastian) primul magazin pentru virgini cu cosuri pe fata si bube-n cap. Ati visat vreodata sa rontaiti o dodoashca ca un copil mic ce trage sa sfarcu ma-sii mort de foame pana se aude acel scartait de cauciuc moale al biberonului unei sticle de lapte. V-ati dorit trageti de o pasarica mai ceva decat un caine tomberonez nemancat de trei zile, care cioflaie un ambalaj de salam gasit langa o ghena? Iar dupa ce faceti asta, sa o „loviti” (in alea 30 de secunde fenomenale) mai tare decat da surdu-n toba?

Da virginilor, de acum nu mai este nevoie sa va ascundeti de „politia sexului” care va amendeaza ca aveti ata pulii mai groasa decat funiile ancorelor unui petrolier kuweitian. Pe strada Sebastian din sectorul (coco canal) no. 5 al lui Van Ghelie exista magazinul „La Bia”. Dupa cum vedeti este cu specific de carne. Pentru cei care sunt inca nedecisi in legatura cu carnita de acolo, puteti sa va rezumati doar la a lua un „Salam uscat de laba” sau un „Salam sasex” pana gasiti carnea de pasare dorita. Daca aveti ale orientari sexuale si sunteti inca stramti „in spate”, la cerere vanzatoarele va pot felia salamul sa vi-l bagati in „pusculita” feliuta cu feliuta.

Sincer nu stiu daca pentru sado-masochisti se gaseste ceva, dar puteti intreba daca are „carne tocata” sau „sunca presata din salam sau carnacior”, dupa caz. Pentru pofticiosi, magazinul ofera si niste labii incinse tarate prin ulei cu o garnitura de branza proprie, in care sa intingeti cu mamaliga, pentru un prim gust. Aviz incepatorilor: daca sunt incinse nu incercati ca inecatii din prima cu limba...va opariti instrumentul cu care continuati dupa ce ejaculati precoce in alea 30 de secunde.


P.S. Din pacate pt mine a trebuit sa iau imaginea de pe net, pentru ca mi-a fost lene sa-i fac si eu o poza.

joi, 8 octombrie 2009

A început campania anti-piscotari



De azi încep campania anti-pișcotari numită „Sta-v-ar fursecu’-n gât”. În principiu, am nevoie să fac o lista pe care de acum până la finele anului să o dau într-un plic organizatorilor la fiecare conferință la care voi merge. Lista vreau să o fac cu ajutorul vostru având în vedere că eu nu cunosc toți „marii jurnaliști”. Pentru a nu risca să ofensez vreun om și să-l trec alături de pișcotari pe listă., persoana care nominalizează pișcotarul trebuie să-și de-a numele și publicația la care lucrează (pentru a putea fi verificată veridicitatea nominalizarii). Dacă se poate dați la cât mai mulți ziariști!

Știu ca sunt cârcotași printre voi care dupa ce au citit textul, ma vor nominaliza și pe mine .

Va multumesc pentru ajutor!

joi, 1 octombrie 2009

Merg la Mirela sa-mi indoi in ea cartela


EA e MIRELA!!!

Un prieten imi vorbea mai demult de o reclama care-l scoate din sarite, apoi mi-a vb si prietena de ea, asa ca m-a mancat in MS Dos si am zis sa o vad si eu. Va las pe voi sa ghiciti imbecilitatea de reclama, cu putin ajutor: „Acum sunt pregatit, s-a sculat manivela/ Am cacalau minute, sa o sun pe Mirela/ Sa-mi indoi in ea cartela!/ Este din cartier, mai ieftina ca colaaa/ Sa-mi bag toata.....”.

Una din reclamele Cosmote la cartele. Cu un tip mai feminin, epilat, pensat, si tuns in nas care canta pe strada rap sau hip hop, cu pieile mele o fi porcaria aia o canta. Stiu doar ca mai are cu el doi dobitoci care imita ratele salbatice ca niste vanatori in campie.

Dar ca sa nu spuna fetele de la Cosmote ca sunt rau cu ele si sa nu mai vb cu mine iar, fro juma de an :D, o sa spun ca au si o reclama geniala. Cea cu politistul care dezamorseaza bomba. Aia chiar merita vazuta!

Mersi pentru pont, frate!

miercuri, 30 septembrie 2009

La Cotnari, cu piscotarii imputiti




Uichendu trecut am fost pe la Cotnari, unde oamenii si-au lansat si eu cel mai nou vin „Francusa 2009”. Nu asta e stirea. Stirea e faptul ca jumatate din autocarul delegatiei a fost plin de piscotari imputiti. Unul dintre specimenele astea a vebnit cu toata familia in deplasare. NU vreau sa-i dau numele asa ca sa-i spunem de dragul artei „Cozmin de la RTV”. Baiatul asta a venit in deplasare cu sora-sa, fiica-lu sora-sa si evident prietenul fiicei lui sora-sa. Pe langa faptul ca s-au dat buni prieteni cu oamenii de la Cotnari s-au comportat execrabil. Adica mitocania la ea acasa. In principiu pe mine m-au facut prost pe fata pentru ca imi plac vinurile dulci si nu alea seci „pe care numai adevaratii conaisseuri” le apreciaza. La unison, in timpul cinei de fata cu organizatorii au inceput sa urle la masa, de i-au spart urechea colegului Razvan. Pe langa faptul ca de la fiecare cina au tinut dupa ei un intreg personal de hotel sa-i serveasca pana la ore nesimtite, au tinut sa profite cat mai mult de mancarea si bautura oferita gratis.

Asta este doar un aspect. Un alt act de nesimtire s-a petrecut in autocar la intorcere de la conferinta Cotnari, cand noi trebuia sa ajungem la Iasi sa ne cazam la hotel unde erau asteptati. Cozmin de la RTV si alaiul lui de neamuri plus alti doi-trei piscotari au hotarat ei ca vor sa mearga la Cucuteni, fara sa intrebe restul oamenilor din vehicul. Dupa o cearta monstru in care era sa sar la bataie si eu si colegul Razvan am plecat spre Iasi. O replica memorabila i-a fost adresata colegului: „Auzi, tu sa nu uiti cine-ti plateste tie drumul si cazarea!”, spune piscotarul numarul 1. Legat de scandalul din autocar mosului de la Flacara ii promit solemn ca prima ocazie pe care o am sa-i sparg botul, o voi fructifica, fie ca suntem sau nu in deplasare. Nu voi mai tine cont de ziarul pe care-l reprezint, ii fut una, de-o sa-i vina toata presa piscotara la inmormantare sa-i infulece coliva.

In Iasi, aceeasi poveste. La Ramada au tinut personalul restaurantului pana la orele diminetii pentru ca aveau bautura si mancare. Aaaaa sa nu uit: dupa conferinta, la iesirea din sala era o caruta plina cu sacose de vin. Unul din piscotari a luat una si a fugit la autocar, apoi s-a mai intors sa ia una. L-au depistat cei care dadeau pungile dar fiind mai rapid de mana. Le-a smuls acestora sacosa din mana si a plecat, motivand ca au fost si altii care au luat 2-3 pungi.

Faza de geniu: dupa conferinta a fost o masa festiva la care a cantat Sofia Vicoveanca. Ca o artista desavarsita, dupa ce a performat a vrut sa vina pe la mese. Piscotarimea au chemat-o la masa la ei, unde la unison s-au recomandat ca fiind „Presa Centrala”. Imaginati-va reactia pe care am avut-o cei care stteam la o masa alaturata (TMC, EVZ, BS, JN), cand am auzit piscotarii cum se recomanda.

Faza de Geniu 2: am ajuns in bucuresti, undeva in apropiere de Obor, cobor eu si colegul Razvan si mai coboara si unul din piscotari. De mentionat, oficialii Cotnari ne-au dat cate o cutie de vin pentru fiecare jurnalist, retineti „jurnalist”. Dupa ce am coborat noi si piscotarul autocarul a dat sa plece. Imaginati-va un carnate mic, chel si cu ochelari cum alearga pe strada tipand si sarind la geamul usii autocarului: „ĂĂ, ĂĂ, Cutia, cutia.... nu mi-am luat cutia!”

Faza de Geniu 3: La obor coboara Cozmin de la RTV cu alaiul, evident erau patru au luat patru cutii de vin. Situatie penibila, nu mai ramasese vin pentru ziaristii din autocar. Replica lui: O sa sun eu maine la Cotnari sa va trimita si voua niste vin la Patronatul National al Vie si Vinului.

P.S. Daniel, Luminita, Alice & Company...mi-a fost dor de voi, mai ales in deplasarea asta!

marți, 22 septembrie 2009

Luceafarul, varianta cocalara si porno



A fost
> odata ca-n povesti
> A fost la o adica
> Din rude mari imparatesti
> O prea misto gagica
> Si era una la babaci
> Si mandra haimanaua
> Avea un cur si niste craci
> De te-apuca damblaua
> Se fute azi,se fute maine
> Se fute-o saptamana
> Stateau la coada vagabonti
> La rand ca la smantana
> Satula ea intr-un tarziu
> De pula golanesca
> Ii dete toti pe usa afara
> Si merse la fereastra
> Lucefarul statea pe cer
> Intr-un manunchi de stele
> Ea la el ochii belea
> Si se zgaia la ele
> De-atata dor nealinat
> S-a puricat la piele
> Si-ntr-un tarziu n-a mai rabdat
> Si-a inceput sa zbiere
> Coboara-n jos luceafar bland
> Coboara de ma fura
> Sa stau la pieptul tau plapand
> Sa stau infipta-n pula
> Si cobori sarac baiat
> Si cobori saracul
> Dadu cu curul de pamant
>
> De gauri asfaltul
> Iubita mea cu ochi de lut
> Si alba ca tingirea
> Eu pentru! t! ine am cazut
> Si-mi blestem fericirea
> Iar daca tu n! u vrei sa vii
> Cu mine printre astri
> Ma fut in ochii tai zglobii
> Si-n ochii tai albastri
> Luceafar bland,vedea-te-as mort
>
> si putrezit in soare
> Nu pot ca esti nemuritor
> Iar eu sunt muritoare
> Luceafaru-ncepu sa langa
> De-si infundase nasul
> Si ce tupeu de ordinar
> Se duse-ntai la tat`su
> De-mi dai al nemuririi dar
> Si de ma lasi de-acasa
> Iti dau o sticla de Cotnar
> Si-o votca de spirtoasa
> De nu ma lasi am sa ma jur
> Sa cazi rapus de boala
> Si n-ai sa bei futute-n cur
> Nici apa minerala
> Taica-su il privi atent
> Si-i spuse de indata
> Caci vezi,in el s-au desteptat
> Instinctele de tata
> -Copile,vad ca esti bolnav
> Si ai mancarimi la coaie
> Dar fata e cu un arab
> O fute de
> o-ndoaie
> Porni luceafaru-napoi
> Pe drumu-i singuratec
> Si o gasi pe fata-n pat
> Cu un mosneag astmatic
> Ea il vazu pe-un ochi de geam
> Si-i spus! e ! cu suspine:
> -Gingasule hipopotam,
> Coboara pan`la mine
> El o privi semet si dur
> Ca un fachir pe ace:
> -Pleaca de-aici futute-n cur
> Si lasa-ma in pace!
> Credeai c-ai sa ma amagesti
> Chemandu-ma pe seara?
> Belime-ai pula sa-mi belesti
> De curva ordinara
> Degeaba ma mai chemi acum
> sa vin sa rupem patul
> Caci eu pe curul tau as vrea
> Sa joc pocker in patru
> Iar sanii tai da altadata
> Ce-mi provocau emotii
> Atarna acum asa de jos
> de-au inundat chilotii
> Traind in cercul vostru stramt
> Faceti copii o draoaie
> Dar eu va iert caci sunt un sfant
> Si-n fond...ma doare-n coaie...


Nu stiu cine-i autorul dar la mine a ajuns via Cristi Mataș, il stiti baiatul ala care a cazut in balta in Delta, acum cateva zile.
>

luni, 14 septembrie 2009

Puiul nefamilist, in carje sau carucior cu rotile



Din capitolul reclame imbecile a aparut mai nou si spotul cu „puiul familist”, titlu care nu are nici o treaba realitatea. „Puiul mutant” cu patru picioare suna mult mai bine, cate un copan pentru fiecare prost al familiei. Nu mai stiu cine produce pungile astea cu pui dar le mai pot oferi caeva sugestii de produse cu care sa iasa pe piata: „puiul nefamilist sau burlac” – care nu are decat un copan, „puiul gaozar” – cu doua tartite pentru pofticiosii de buci, „puiul tzatzos” – cu doua piepturi si sfarcuri mari, „puiul transpirat” – care vine cu patru aripioare si subbrate nepigulite, la pachet cu un Mennen.

Revenind la „puiul familist”, ma intreb ce se intampla cu ceuilalti pui care au ramas fara picioare. Au cei de la Avicola sau cine dreacu-i taie, un cotet special amenajat in care puii fara copane sa alerge liberi in carucioare cu rotile sau ii lasa pur si simplu sa se tarasca pe cur pana la trocul cu taratze.

Cat despre reclama, prima dintre ele, este de-a dreptul cretina. Patru imbecili se inghesuie la baie sa se cace si ca sa nu se certe manaca picioare de pui. Macar daca aparea puiul ala zburand asa ca la „mister muscolo” sau macar ca un mini grifon si se aseza in farfurie. Dar asta este lipsa de inspiratie in reclame se vede. Sau puteau sa combine spotul cu cel de la pufuleti si mergea sloganul „hraneste-ti cretinismul!”

joi, 27 august 2009

Baba cabalista a cantat „Like a virgin”



Gata s-a terminat si isteria cu baba cabalista care canta like a virgin, mai ales ca romanii care au fost la concert au fost „fucked for the very first time”. Surse din anturajul „vedetei” au declarat pentru acest blog ca Madona a fost foarte nemultumita ca nici un roman nu a urcat pe scena sa-i bage 100 de euro la sutien. Mai mult, aceasta si-a concediat agentul pentru ca nu i-a spus ca ar avea mai mult succes cu un acordeon. In rest am auzit ca s-a comportat ca orice meduza autohtona care are impresia ca stie sa ia microfonul in gura – a facut pleibec. Am remarcat o caruta de prostime entuziasmata ca merge la Madona sa o asculte. Nu pot decat sa ma bucur pentru muia pe care si-au luat-o cei care au dau 30 de euro sa auda discul cu melodiile. Totodata, hoasca a si prestat fara disc. Din ce am inteles evolutia ei fara discul ajutator a fost „ultimul racnet”. Artista a ramas foarte surprinsa ca oamenii ii stiu melodiile, pentru ca in momentul in care a urcat pe scena lumea a inceput sa tipe: „E vita Pe peron”, aceasta fiind si prima melodie pe care a cantat-o discul.

joi, 20 august 2009

„Multumesc” PR-istilor din banci




De cateva saptamani, ma stresez sa fac in ziar un serial „pe banci”, din pacate ma lovesc de fiecare data se indiferenta PR-istilor care fac orice numai comunicare nu. Din pacate pentru mine, eu nu-mi permit sa fiu la fel de napasator, magar, indiferent (si multe alte astfel de cuvinte care-i caracterizeaza pe foarte multi din ei). Pe aceasta cale nu vreau decat sa le multumesc reprezentantilor bancilor care mi-au raspuns pana acum: Millennium, ING, Intesa Sanpaolo, BRD și RBS. Restul.....pace si serenitate!

Scuzati sunt doar cei care au fost in concediu...se stiu ei care!

P.S. Aceasta este cea mai light varianta de text pe care am putut sa o postez, si asta din putinul respect pe care-l mai am pentru cei care sunt platiti de unele instituții financiare doar pentru a freca o menta.

duminică, 16 august 2009

Cocalarul de plaja



Fac un remember la uichendul trecut cand am fost la plaja cu oamenii de la HP si Porter Novelli. Dupa prostiile prin care am trecut saptamana asta cu spitale si medicamente nu pot trece cu vederea jegul marin (apropo – la multi ani Jeg Marin, ieri a fost ziua ta) de la mal. Pe langa algele pe care le-am luat in dinti cu atata maiestrie cand inotam la juma de metru adancime, pe mal domnea ghena si mult simtitul „air du ghena”. Ne-am obisnuit sa zacem in propriile gunoaie chiar si in concediu, mai ales daca esti intr-o „statiune de fitze” cum este Mamaia, Perla Litoralului Romanesc (maaaareeee porcariiie). In timp ce stateam cu fetele pe sezlong si ma prefaceam ca le ascult discutiile lor super importante despre „cu cine se marita Luis Frecando din Regina, sau Mala Mujer”, nu am putut sa nu observ o hoasca imbecila care rontaia printre dinti galbeni maronii seminte de floarea soarelui. Tinea langa ea, in lesa, o creatura la fel de proasta ca si ea, dar mult mai mica (probabil era progenitura progeniturii ei). Cu o mana in punga de NutLine isi chinuia molarii intr-o antrenanta tentativa de a sparge cojile pe care le scuipa cu evlavie in nisip. M-am simtit vinovat ca nu i-am atras atentia pe moment, dar apoi mi-am dat seama ca nu poti invata un caine batran, trucuri noi, daramite o baba sinistra de pe care curgeau pieile pe sezlog si de acolo mai departe pe nisip.

Mai departe, in Mamaia, maneaua este aerul pe care-l respira pe urechi cocalarul de nisip. Acesta poate fi identificat dupa petul de bere plasat strategic in nisip sau paharul de plastic din mana. Manifestarile sale estivale nu difera de cele din locul de bastina. Acesta reactioneaza ca un cocos in calduri la auzul cheii franceze care deschide portativul unei manele. Cocalarul de nisip nu poate sta in apa toata ziua, pentru ca nimicinicia de putza ii intra in cur de frig si se cuibareste intre cele doua oua, care au intrat in anus inca de la primul contact cu apa. Acesta isi fute vremea pe prosop sau cearseaf, jucand o tabla cu semenii lui simieni, ragaind boabe din ultimul cocean de porumb ingurgitat. Din vocabular nu-i lipsesc cuvinte elevate precum bah, fah, papushe, printeso dar nici expresia „mama ce buna este aia de proptit”. Acestea sunt cuvinte la care reactioneaza toata haita de behaitoare onomatopeice.



Alte specii care fac sa para ca maimuta se trage din om sunt (in ordinea numarului de pe tricou si prostiei din cap): cocalarul cu ski-jet, burtosenia cu jeep pe nisip, tuta de prosop, care vine in doua variante, galagioasa topless si galagioasa cu sutien, PteroDactiloBaba de carseaf si multe altele

luni, 10 august 2009

Uichend cu HP la mare

Pluta pe care am simtit gustul propriei vome-n dinti



Uichendu asta mi l-am petrecut la mare, din mila celor de la HP care s-au gandit sa ma mai scoata si pe mine in lume (sa stie si taranul care roti are vaporul). Astfel că, sambata dupa amiaza, dupa ce ne-am gazat la hotel am hotarat sa mergem la o balaceala sa ne spalam de pacate in mare. Evident in romania sunt foarte multi pacatosi mai ales ca si plaja si marea erau pline de gunoaie. Pe nisip erau gunoaiele bipede care aruncau gunoaie de plastic in mare. Asta explica faptul ca dupa ce inotai printre alge care putzeau mai rau decat curul meu, dupa un antrenament criminal, trebuia sa te feresti si de ciolofane si pahare de plastic sau alte porcarii. (ma mir cum de nu s-a cacat nimeni in apa si apoi sa de vina pe pesti)

In fine. Mi-am balacit hoitul cu inca un prieten ghei ca si mine (Alex de la Chip, in caz ca se intreaba cineva. Daca nu se intreaba nimeni, vreau doar sa-l fac de rusine ). Apoi am plecat sa ne imbuibam pe la o carciuma prin Olimp sau Neptun. Aici o poveste la fel de frumoasa, unde s-a lasat cu cioflait de melci, peste si alte porcarii, plus carafe de vin. Si pentru ca era noapte, din nou am vrut niste intimitate si cu prietenul meu ghei ne-am balacit. Pentru ca el purta niste chiloti tanga, nu a avut acelasi noroc ca si mine. Dupa ce am iesit din apa, pe langa viermele de rigoare, m-am mai trezit cu o duzina de animale marine....de care am scapat la baia restaurantului.

Gheiul meu preferat (sa nu-i spuneti ca-i ghei, el inca nu stie, vreau sa-i fac o surpriza)



A doua zi, la fel de distractiva. Plimbat cu barca, in larg, rau de mare, voma in gat pana la niveul acceptat de trup si suflet. Plus, bonus pentru plutitori grasi ca mine (cand zic plutitori nu va ganditi la cacati, fi-v-ar capetele ale dreacu), baie in larg la curul vaporului.

Inainte de plecare, am vizitat tirul HP venit de peste granita cu cele mai noi scule si treburi pentru cretinii din romania. Laptoape, joace, imprimante, in concluzie stuff&shit prea misto pentru taranul roman care inca nu si-a scos nasul din curul vacii pe care o mulge.

Tirul Haș-Pe, plin cu bunatati IT



P.S. am uitat sa spun ca am baut o bere chinezeasca Tsung Dao, Ching Jong Bao, puii mei, un nume din asta cuidat rau. Berea escelenta, mai ales ca era la o sticla de 640 ml.

marți, 4 august 2009

Am cumparat de la Carrefour muie ...la promotie

Vineri seara am mers la o sesiune de shopping pentru a-mi umple singur frigiderul si dupa ce am vazut prin Carrefour Unirea cum se sterge carnea de pe raft cu o carpa plina de sange am zis ca trebuie neaparat sa-mi cumpar ceva din hipermarket. Iata ce am luat sa-mi umplu frigiderul! (pozele sunt facute cu telefonul asa ca scuzati calitatea, daca n-o scuzati duceti-va in punga mea de legume)



dupa ce mi-am asigurat portia de carne/legume de la magazin m-am mai plimbat printre rafturi sa vad poate mai gasesc fro promotie ceva ca la ce salariu am imi permit sa cumpar numai la promotie sau la reducere (mentala). asa am dat de niste prosoape de baie, dar ceva imi spunea ca nu ar trebui sa le cumpar....de ce oare!




si acum la modul cel mai serios, aveti grija sa nu va luati aceleasi produse pe care mi le-am luat eu cu ajutorul manariilor marCa Carrefour. printre ele se numara muia cu masline (diferenta de pret intre cantar si raft). carne proaspata din care inca mai curgea sange. cred ca in punga era animalul care inca se mai zbatea. si multe altele.

P.S. Tind sa returnez muia zilele astea!

miercuri, 29 iulie 2009

A murit MJ, vrea cineva shaorma gratis?



A murit Maicăl Gecsăn. Vrea cineva shaorma la oferta? In memoria lui va fac un discaunt la trei shaorme mari va dau una gratis, asta pentru ca cand eram mic m-am futut cu Maicăl. In amintirea lui inca mai dansez prin bucataria terasei cu mainile pe oua si apoi va indes voua carne si carfoti in lipie pe care o rulez pe piept. Stati linistiti sunt curat pe sub unghii, le curat cu scobitorile cu care va zgarmati voi in dinti dupa ce mancati shaorma la oferta. ‘ra-ti ai dreacu se simpatico cum am eu grija de matzele voastre cum da coltul cate un prost din asta, omorat de doctorul lui cardiolog. Daca nu se convertea la Islamism, Maicăl, acum mancati meccicăn si burgăr ching.

Autorul pozei: Sorin Comanescu.....asta ca sa nu ma mai bata Raluca la cap :D.

luni, 27 iulie 2009

Daca am fi cu totii mohosexuali



V-ati intrebat cum ar fi fost lumea daca toti am fi fost mohosexuali sau copilofili(termen stiitific care defineste o pula ....in curicel)

Va prezint cateva modificari notabile la care sa va ganditi:

1. Daca Brancusi ar fi fost mohosexual ar fi sculptat ”Colonul infinitului”.

2. Turcii ar fi fost mohosexuali l-ati fi vazut pe Luis Loser-us, la Anal D.

3. Daca o anumita de formatie de canta balăzi (printre altele) ar fi avut in componenta mohosexuali o anumita melodie a lor s-ar fi numit „Ti-am dat-o-n inel”

4. Daca anumita poeta ar fi fost copilofila in copilarie am fi invatat versuri de genul „De ce mi-o strangi in curul tau/Copil cretin?/ Nu vezi cat e de tare?/ daca-o a strangi tu crezi ca nu ma doare?”

5. Daca am fi fost mohosexuali cu totii am fi avut ca imn „Scoala-te romane”

6. Daca am fi fost cu toii mohosexuali, stiti de ce nu am fi vazut viata cu ochi buni? „Pentru ca am fi avut cacat in ochi” ) ....(sunt foarte mandru de asta)

7. Daca am fi fost cu totii mohosexuali „Da-te-n pula mea” ar fi fost un salut politicos in loc de „Buna ziua”

8. În aceeasi lume exemplificata mai sus, ca sa ceri pe acel cineva iubit in casatorie ar fi trebuit sa-i pui pe deget, un inel anal și in loc de diamant sa fi avut piatra de rinichi.

9. Intr-o lume plina de mohosexuali v-ati fi inchinat la „Sfantul Manage a Trois” (În numele tatalui si-al fiului, si-al duhului pasiv)

10. Dacă in religia de acum sinucigasii nu sunt ingropati „cum se cuvine”, intr-o lume plina de mohosexuali, sinucigasii ar fi aruncati intr-o groapa fara fund.

11. In aceeasi lume moderatorul de la Zero Tv (0tv) ar fi avut postat in colt sus standa Dandi Aconescu Din Rect.

12. Si in lumea mohosexualilor ar exista „acea perioada a lunii”, cand pasivul ar avea hemoroizi.

marți, 14 iulie 2009

„Adevaruri” despre Umil Boc



Iată ultimele bârfe de culoar la adresa acestuia:

Ce obții dacă îl cuplezi pe Boc la un computer? Un scurt-circuit.

Părinții lui Boc se întindeau pe burtă, când era mic, ca să îl ia în brațe.

Boc s-a apucat de baschet în adolescență numai ca să poată sări la gleznele colegilor.

Când joacă table cu Băsescu, nu aruncă zarurile, ci le împinge.

La petrecerile din tinerețe făcea limbo pe sub ușă.

De câte ori strănută se dă cu capul de podea. Când era mic, o imita pe Nadia făcând flick-flack-uri pe sub pat.

Și-a scrântit piciorul coborând de pe WC.

La excursiile pe munte cu școala folosea un prezervativ drept sac de dormit și pe post de toiag folosea bățul de la acadea.

În poza din buletin îi apar inclusiv picioarele.

Ca să se lege la șireturi trebuie să întindă mâinile în sus cât de mult poate.

Premierul e atât de mic încât ca să se uite în jos trebuie să dea capul pe spate.

În armată, când freca podeaua trebuia să se urce pe taburet.

Ca să treacă pe sub ușă avea nevoie de o scară. S-a mutat cu locuința pentru că nu ajungea la butonul etajului zece, în lift.

Dacă sărea să îl apese, totuși, era inutil: din cauză că era prea ușor liftul nu pleca, oricum, cu el.

După ce premierul Putin a criticat, recent, prețurile prea mari dintr-un hypermarket, acestea au fost reduse imediat.

Boc a făcut la fel, dar s-au ieftinit doar micii.

Astă iarnă, a trebuit să taie din carâmbul cizmelor, pentru că îl jenau între picioare.

joi, 9 iulie 2009

Interviu cu un vierme la groapa lui MG



Astazi reporterii de investigatii din Colț va vor drama unui vierme ce astepta pe marginea gropii superstarului.

Reporter: Buna ziua bade Râmă. Ce faceti aici?
Viermele: Buna ziua. Astept comanda.

Reporter: Ce ati comandat?
Viermele: Meniul Dangerous. (Superstar negru in suc propriu, fiert a la francaisse, pana cade coaja de pe el si devine alb). O sa-l servesc cu o zeama proaspata de la niste prosti plangaciosi.


Reporter: Cum vi s-a parut Maicăl Geacsăn ca om?
Viermele: Nu stiu, nu am apucat să-l gust. Așteptam cu nerabdare sa ne întâlnim.

Reporter: Deci sa inteleg ca aveti o afinitate pentru carne?
Viermele: Da, îmi place la nebunie carnea de tun. Am înteles ca pe acesta vrea Vaticanul sa-l canonizeze. Îmi place la nebunie cand Vaticanul baga pe cineva in tun si-l trage cu prastia.


Reporter: Ce parere aveti despre faptul că a fost bagat într-un coșciug din aur?
Viermele: La inceput am fost un pic excitat de idee, chiar mi se intarise coada. Chiar mi-am spus: mmm, pește-n staniol. Dar apoi dupa ce l-au adus mi-am dat seama ca bucatarii din L.A. nu sunt chiar asa buni precum se spune.

Reporter: De ce spuneti asta?
Vierme: Pai l-au ars prea tare. L-au tinut atat de mult in cosciugul din aur, tind sa cred, ca la groapa nu a ajuns decat o cutie de plastic Knor, plina cu cenusa.

Reporter: Pai ce s-a intamplat?
Viermele: Sincer nu stiu. L-am comandat acum cativa ani. Au spus ca mi l-au pus la marinat, pentru ca mie imi plac asa mai zbarciti, dar mi-au spus ca nu si-au facut efectul toate condimentele. Cica Demerolul si Prozacul erau expirate.

Reporter: Va ascutiserati cutitul, va pregatiserati furculita?
Viermele: Imi și facusem deja planuri cu ce sa incep. Vroiam sa-l pap la putza, special o comandasem trasa prin curicel stramt de minor sa poate sa-mi alunece mai usor pe gat. Mi-l si imaginam pe farfurie la mine intre doua oua stafidite, dar cu putinel marar pe ele.

Reporter:Vi s-a mai intamplat pana acum asa ceva?
Viermele: Da. În urma cu ceva vreme am comandat actor fragezit simplu. Si mi-au adus un moș ațos de prin Thailanda. Care cica s-a spanzurat cand incercau sa scoata smântâna din el, ca v-am spus il vroiam simplu. Si l-au fragezit atat de bine că la mine a ajuns vânăt si legat de toate maruntaiele.

marți, 7 iulie 2009

La inmormatarea lui Geacsăn a cazut o stea, s-a impiedicat Diana Ross



Părinții lui Mihaita Geacson ii asteapta pe toti cei care vor sa vina la inmormantare in fata cășii lui, de unde va pleca tractorul care-l va duce la cimitir, la ora 8 fix seara. Familia ii roagă pe cei care vor sa vina sa nu intarzie pentru ca preotul mai are o nunta evreiasca la 9.30. Fanfara va fi postata in spatele remorcii tractorului, in sus vor fi doar cei apropiati si bocitoarele profesioniste. Cei care vor sa arunce bani la fiecare rascruce de drumuri sa stea in spatele fanfarei, astfel se va evita aruncatul monedelor din greseala in trombonul fanfarei, cum sa intamplat la inmormantarea superstarului Dolanescu. Cortegiul funerar se va deplasa incet de la casa starului pana la cimitirul Bellu. Cei care au artrita sa-si ia o trotinete, caricioare cu rotine sau șarete. Pentru traversarea Atlanticului familia lui Mihaita a inchiriat mai multe hidrobiciclete pe care participantii vor fi rugati sa se inghesuie ca indienii pe autobuze.

Familia ii roaga pe participanti ca in biserica sa stea linistiti si sa nu-i fure banii de pe ochi starului cum s-a intamplat la altii. Totodata, curiosilor le este recomandat sa nu-l traga de nas pe mort. De asemenea, saracii sunt rugati ca dupa ceremonia de inmormantare sa nu se certe cu groparii pe banii cu care va fi ingropat Mihaita, aceia sunt ai sapagiilor, care bat cuiele in cosciug.

Dupa ceremonie, participantii care au castigat la loteria „Bilet pentru groapa MG” sunt invitati in curte la parinti lui Geacson sa serveasca un pilaf cu o gheara de gaina și o tuica de prune tinuta la beci de cand era mortul negru. Pentru cei mai pretentiosi, familia pune la dispozitie si niste galeti de zaibăr. Felul doi, dupa ce se va servi si un pahar de suc de pere Adria va fi alcatuit din pipote si tartite de gaina trase prin untura.

Guuust-ooooo, hraneste-ti cretinismuuuul!



Stiti reclama imbecila la mamaliga uscata (pufuleti...pentru mintile luminate), cea cu aia doi homosexuali din care unul este incaltat in cizme de cauciuc. Si incepe sinistru reclama aia: un cap imprastiat pe jos. Ma gandesc cum ar fi fost daca replicile erau altele, mult mai elaborate si mai de bun simt decat prostiile alea. Aceeasi camera, aceeasi imbecili. Primul ghei da indicatii ca o femeie frigida (dar cu o voce suava ca a lui Naomi) care primeste limbi (mancatoruilor de pufuleti cu mamaliga intre dinti le-am ridicat mingea la fileu acum).
- Stanga, nuuu, nuuu, cealalta stanga. Asa, asa, mai la fund, la apa rece.
Tipul sta pe pat si vine pasivul cretz si intreaba: Ce faci?
- Eh, uite faceam ma jucam cu putza si mi-am rupt capul.
- Si te simti bine?
- Da, l-am lipit la loc cu o flegma. Ti-am gasit CD-ul de Craciun cu Bursucul Cantacios (Fuiego, pentru toate mamele melancolice).
Ii cade capul din nou, pe geam. Cei doi se uita unul la celalat.
- Mi-o dai la pufulete???

Gust-ooooo, Hraneste-ti cretinismuuuuul!

Reclama 2

In fata usii, reporterul si sunetistul chinez care viseaza numai cainii.

Chinezul: Chine, chine (tomberonez imperial)
Reporterul: Shhhttttt.

În casa:

Reporterul: Siii cum s-a intamplat?
Capul de caine: Mergeam pe strada si deodata aud o voce – Hei fata de caine! A doua zi, spuf. M-am trezit cu mecla asta pisandu-ma pe feriga neveste-mi! Oare ce se intampla daca eram strigat: Hei cap de pula!
Nevasta: Stiti cum sunt copii, il striga Azorel. (sunetistul chinez baleste pe microfon)
Reporterul: (dupa ce filmeaza Azorelul cu pâlnia aia care se puen cainilor dupa ce sunt castrati) Si cum va afectat asta?
Cainele: Nu stiu, formaaaaaaa, bag botul la savarina mai bine.

Gust-oooooooo, Hraneste-ti cretinismuuuuuul!

luni, 6 iulie 2009

Alte „adevaruri” despre Gigi Becali



Doar punctele de la „i” au voie sa stea deasupra lui Gigi Becali

Gigi Becali poate crecana atomul...cu mainile goale.

Gigi Becali nu poarta ceas, el decide ce ora sa fie.

Daca ai prietena inseamna ca Gigi Becali nu a mai avut chef de ea.

Lumea a fost făcuta în urma unui proiect finantat de Gigi Becali

Gigi Becali a fost de 3 ori pe luna: o data cu Radoi, cand era mic, a doua oara cu Steaua, in deplasare și a treia oara la pascut cu oile.

Diavolul si-a vandut sufletul lui Gigi Becali.

La scoala, profesorul trebuia sa ridice mana ca sa vorbeasca cu Gigi Becali.

Exista patru stari principale ale materiei: gazos, lichid, solid si Gigi Becali.

Gigi Becali sta cu viteza luminii.

Gigi Becali a indeplinit trei dorinte pestisorului de aur.

Iisus Hristos s-a nascut în 1958 inainte de G.B.

Gigi Becali face ceapa sa planga.

Odata s-a scris o carte despre Gigi Becali, se numea Biblie.

joi, 2 iulie 2009

Gigi Becali nu face flotari, le cumpara gata facute

din seria tampeniilor cu Chuck Norris, vin si imbecilitatile stalisto-europarlamentare despre Jiji.


Gigi Becali nu face flotari, le cumpara gata facute.

Gigi Becali nu se spala pe dinti... dinti lui spala periuta de dinti.

Dumnezeu plateste drepturi de autor lui Gigi Becali pentru biblie!

Gigi Becali are puterea financiara necesara de al plati pe Chuck Norris sa-si dea o palma .

Becali a fost primul om ce a elaborat teoria relativitatii, dar ca sa nu para tocilar a vandut-o lui Einstein.

Gigi Becali unge painea pe unt.

Gigi Becali poate filma HD cu Nokia 3310.

Gigi Becali poate sa deseneze un triunghi cu 4 laturi.

Gigi Becali poate sa alerge 10 km in 15 secunde, ca stie o scurtatura!

De ce in calendarul lui Gigi Becali se trece direct de la 31 martie la 2 aprilie?

Nimeni nu face misto de Gigi Becali!

Becali nu are acces la internet, internetul are acces la el.

Donald Trump a fost ucenicul lui Gigi Becali.

Toate companiile de asigurari se bat sa-i faca o asigurare de viata lui Gigi
Becali... pentru ca el e nemuritor.

Adresa de mail a lui Gigi Becali este Yahoo@GigiBecali.com

Sunt lucruri pe care doar Gigi Becali le poate cumpara, pentru toate celelalte exista MasterCard.

Gigi Becali poate sa apara la mai multe emisiuni in acelasi timp. In direct.

Initial erau 8 minuni in lume. Dar Gigi Becali declarase ca prefera sa ramana modest.

Elvetienii nu sunt neutri, doar asteapta sa vada de ce parte se va pune Gigi Becali.

http://memyselfandcris.blogspot.com/ - sursa mea de inspiratie. Sar'naaa Cristinutza!

miercuri, 1 iulie 2009

Cel mai urat caine din lume

Recent ma balacaream pe net, fiind un om foarte ocupat la serviciu (mai ocupat decat un wc ecologic in centrul bucurestiului) asa am dat peste un concurs de ghioarle. concurs cu cel mai urat caine din lume.

Asta-i castigatorul!





Iata dovada, ca-i cel mai naspa caine din lume




Asta nu stiu daca-i gremlin sau caine



Dragoste mare, la colt de hidrant




Exista si oameni miopi, care pun botul pe orice!



Dupa mine, asta este cel mai urat caine din lume (nu faceti glume proaste sa spuneti ca balena cu nas este cel mai urat caine)

luni, 22 iunie 2009

Fiecare sport are majoretele lui



Zilele trecute majoretele fotbalului american din România, Prea-datorii, au facut un drum pana la Sofia sa-si fure o bataie sora cu moartea in materie de sport. In principiu, nu stiu decat că scorul a fost unul criminal, Prea-datorii performand cu am stiut eu mai bine si au punctat ca-n ultimul meci cu Warriors, adica un 0 (zero, zero barat). Scor final: 52-0. ))), un fel de muie cu ciocolata! Sincer nu am inteles chestia asta niciodata, si cred ca nici cei de la Prea-datorii, au crezut cumva ca bataia are al gust in alta tara? Puteau sa scuteasca o gramada de bani daca se vedeau cu noi, asa ii bateam noi la pret redus, promotie de vara.

Pe aceasta cale fac apel la coechipierii mei si le propun sa strangem niste bani pentru a le lua cateva mingi de plaja, adversarilor nostri (de temut de altfel), pentru a se antrena mai bine. Poate mingile de plaja sunt mai usor de prins! Iata un status de messenger al unuia dintre cei infranti la Sofia: "Istoria spune ca poti iesi invingator si din infrangere si Predators au demonstrat ca asa este!! Respect pentru cei care merita!”. In sfarsit s-au prins si ei ca sunt ciuca batailor, si ca Warriors merita tot respectul.

Baieti va multumim ca existati! Fara voi fotbalul american din România ar fi mai sarac....... in rasete și replici spumoase!

miercuri, 17 iunie 2009

Ziaristii adevarati fac cu mana..printre altele!



La recomandarea unui coleg voi face un portret al ziaristului asa cum il vad eu din pozitia de patru labe. Incepem cu inceputul, noul val de ziaristi vor lua nastere dintr-o tiganca imputita care s-a imbarligat „pe surse” cu un gaozar. Nascut pui viu, ziaristul a avut un deadline de 9 luni gestatie, timp in care s-a pregatit psihic pentru a fi serviabil si pupincurist cum cer standardele ”presei libere”. Ziaristul perfect este acela care are capul bagat in curul sefului atat de mult incat nu stii unde se termina seful si unde incepe ziaristul. Acesta poate fi recunoscut dupa limba tabacita ca talpa la bocanc, si respiratie proaspata de cur si un pic de cacat in varful nasului. Ziaristul perfect nu este dotat cu reportofon pix si carnet cu spunea David Randall, ci are in buzunar un strugurel, pentru a avea buzele moi pregatite pentru un pupat regesc. De asemenea trebuie sa fie de statura medie pentru a avea loc sub biroul sefului, la nevoie. Cei care nu au intrat in aceasta categorie, nenorocitii aia care inca mai opun rezistenta, ar trebui sa invete sa faca si ei cursul de ”limbi in cur in doar trei pasi”. Ziaristul ideal nu deschide gura decat cand trebuie sa faca un pic de gargara cu pula sefului, dar nu pentru a o suge ci pentru a o incalzi pentru curul urmatorului subaltern care urmeaza sa predea un text de cacat, sub standardele ziarului, desi l-a documentat o saptamana. Nu imi permit sa ma consider un astfel de ziarist pentru ca am carii in gura si nu ma salut ca-n tagma pupincuristilor cu ”vai domnule castor cum de ai dintii atat de albi?”. Nu am loc sub biroul sefului din cauza grasimii, si nici nu pot sa i-o frec intre tzatze daca mi-ar cere-o. (Asta doar pentru inceput).

Meserii inutile: ZIARIST



In primul rand postez acest text pentru ca toti parvenitii (care se considera sefi) sa vada ce inseamna sa fii ZIARIST. Si in al doilea rand, feleicitari doamnei Lelia Munteanu, pentru acest text pe care i l-am „furat”!


În cartea de căpătâi a ocupaţiilor din România – Nomenclatorul de Meserii, între două profesii nobile, „zdrobitor şi uleiator textile“ (826115) şi „zidar coşuri fabrică“ (712202), s-a strecurat un job pe care vi-l citesc rar, să nu mă încurc: ziar-ist (245123). Ce e un ziarist? Nu ştiu. (Şi nici nu vreau s-o deranjez pe Mihaela Rădulescu la Monte Carlo).

Scriu textul ăsta pentru toate ţigăncile împuţite şi toţi găozarii care se aruncă în fiecare dimineaţă în apele murdare ale realităţii româneşti, pentru cei care şi-o iau pe cocoaşă la manifestaţiile de stradă, pentru cei care sprijină poarta partidelor până târziu în noapte ca să obţină o declaraţie ineptă de la vreun politician firoscos, pentru cei care, cu un covrig în mână, păzesc cârciumile de lux, aşteptând să iasă câte un Important cu scobitoarea între dinţi să le zică ce şi cum despre lume şi viaţă, scriu pentru cei care se împrumută de la o leafă la leafă.

Ziarist e ăla pe care îl dau jos pompierii din barcă la inundaţii, care bântuie oraşul pe caniculă, care transmite în redacţie cu stresul să prindă prima ediţie şi şefii îi schimbă titlul şi-i ciopârţesc materialul cum cred ei mai bine. Ziarist e ăla căruia, la şedinţa de sumar, eu – de pildă – care le ştiu pe toate, îi dau indicaţii preţioase, îi povestesc cum e afară, deşi n-am mai ieşit din birou de pe vremea când găina năştea pui vii.

Ziarist e ăla care-a prins un subiect, nu ăla care i-l citeşte la televizor între două calupuri de publicitate sau ăla care uită să-l semneze când îi dă drumul pe print. Ziarist e ăla care s-a dus la o şcoală de vară cu lăutari, la o paranghelie politică: „Ce viaţă frumoasă ai!“, i-am zis. „Bagă marfă, 3500 de semne!“. Şi mi-a răspuns: „Până-n doişpe. A murit tata“. Şi l-am iertat pe piţifelnic, deşi corect era „douăsprezece“. Ziarist e ăla care n-a citit despre cele trei idei pure ale raţiunii la Kant (har Domnului că nu s-a spurcat la filozofie, asta l-ar reabilita în ochii preşedintelui). Ziarist e ăla care trece prin viaţa lui ca acceleratul Bucureşti-Ploieşti prin halta Româneşti, fără să oprească. Ziarist e ăla căruia i s-a dus smalţul la cadă şi mâine trebuie să scrie despre noile modele de jacuzzi. Ziarist e idiotul ăla care transmite din tomberonul cu aviare, din râtul porcinei şi tu-l iei la mişto că nu-şi găseşte cuvintele. Ziarist e ăla care te plimbă prin wonderland când copiii lui au muci şi febră. Ziarist e ăla care a visat, ca şi tine, să schimbe lumea şi, noaptea târziu, când ajunge acasă şi bate ca un dement în geamul buticului din colţ să deschidă şi să-i dea o pâine, observă că a mai trecut o zi, aceeaşi mereu, ştergându-şi spaimele pe sufletul lui de rumeguş.

E cinic când îţi bagă reportofonul pe gât şi te-ntreabă ce simţi „în aceste clipe grele“, fiindu-i până şi lui evident că simţi fierul rece al tărgii de pe ambulanţă? Poate că-i cinic. Vă spun însă un secret: de multe ori nu-l interesează ce simte ăla, dar milioane de oameni vor să afle răspunsul. Greşeşte de multe ori, o chiflează; de multe ori striveşte destine cu vârful pixului. Dar puteţi să mă credeţi pe cuvânt: plăteşte pentru greşelile lui mai crunt decât vă închipuiţi.

Ziarist e ăla care-ţi mestecă actualitatea ca să-ţi fie ţie mai uşor s-o înghiţi, care aleargă de chiaun după exclusivităţi, care dezleagă enigmele vieţii tuturor, dar stă prostit, fără să priceapă nimic, în pragul propriei existenţe, aflând despre viaţa lui în cel mai bun caz pe surse.

Cine-i mai ţine minte pe cei doi ziarişti de la Antene, reporteriţa şi cameramanul, care au sărit în aer odată cu subiectul lor? Mai ştiţi că avea fiecare un nume, ca NH4NO3 (azotatul de amoniu) din cisterna care a explodat? Elena Popescu şi Ionuţ Barbu. Dacă-şi alegeau meseria 111014 din Nomenclator, acum erau în viaţă. (În dimineaţa aia care fumega gros, cei din regie au rămas o vreme cu mâinele pe butoanele cu care le ridicaseră calea, ca în fiecare zi.)

Scriu textul ăsta pentru toţi cei pe care-i citesc, şi-i ascult, şi-i văd altfel decât îi citiţi, îi ascultaţi şi-i vedeţi voi, cu care am mâncat pe un colţ de masă, lângă care am trăit mai mult decât lângă familia mea, pentru fraierii care fac o meserie la care toată lumea zice că se pricepe. Scriu pentru smintiţii care sunt obligaţi să privească viaţa cu ochii larg deschişi, atunci când voi închideţi ochii. Scriu pentru toţi cei care simt gustul de cenuşă al deşertăciunii şi ştiu că de meseria asta trebuie să te laşi la timp. Şi, ai dracului derbedei, nu se lasă.

marți, 16 iunie 2009

Almanahe pe Goagle



Poza cu Vanghelie cand se chinuia in clasa a 4 (acum doi ani) sa conjuge verbul „a fi„

Doamnelor, cu "Almanahe"...
avem "goagle" în vorbire,
Avem cuvinte "Valahe"...
Toată lumea să se mire;

Domnilor, hai să privim...
Şi să vorbim "păsăreşte",
Căci, degeaba azi citim...
Cuvintele-n... "omeneşte"

Am să scriu la "cârcotaşi"...
Câte "Almanahe"-avem,
Căci, suntem astăzi "codaşi"...
Şi de noi singuri râdem;

Avem munţi, şi avem mare...
Avem oameni foarte culţi,
Dar avem prin guvernare...
Şi-"Almanahe" foarte mulţi;

N-am să critic mai departe...
Că ne facem de "cacao",
Multă lume ştie carte...
Să-mi citească "curacao";

Dacă vreţi să-mi răspundeţi...
Am închis calculatorul,
Nicio şansă nu aveţi...
"Casă"-mi criticaţi umorul;

Vă promit a vă mai scrie...
Sunt "poet" şi scriu pe viu (live),
Şi vă dau în poezie...
Pe moment, cam tot ce scriu;

Paul Preda Pavalache

nu stiu cine tipul dar poezioara este dragutica!

marți, 9 iunie 2009

A venit vara, duceti-va dreacu!



Ador la nebunie zilele in care simt caldura hoiturilor inca in viata a babaciunilor ce se plimba cu autobuzul. Senzatiile tari nu ma parasesc niciodata. Imi aduc aminte cum in zilele de iarna ma inchideam in baie, ma puneam pe capacul wc-ului si plangeam inghitindu-mi suspinele dupa drumul in autobuz, spre serviciu. Iata ca acest vis mi s-a indeplinit. De azi voi incepe sa am parte de aceleasi hoaste care stau pe scaunele RATB-ului pana li se plictisesc sub ele hemoroizii. De dimineata chiar am fost la un pas de a experimenta procesul de regurgitare a mancarii asa cum fac oile dupa un balot suculent de lucerna. Langa mine s-a asezat un mos a carui respiratie putrefacta mi-a dat de inteles ca omul mai avea prinsa intre molari o ultima bucata de carne de miel care latra de la Paste. Incepuse sa tuseasca atat de tare incat nu am stiut ce sa fac mai intai, sa fug sau sa-i aprind o lumânare.

E placut sa stai in autobuz si in fata ta sa ai un cretinoid adolescent care inca nu si-a descoperit inca orientarea sexuala dar poarta turul pantalonilor la jumatatea crapaturii curului pentru ca asa este cool. La fel de placut este sa vezi curul de instalator gras care a venit sa-ti repare televizorul, cum reproduce o mini-cascada a transpiratiei. Asta se petrece intr-o frumoasa atmosfera cu miros de gaura de cur care a fost alergata printre blocurile din Ferentari. La un moment dat in viata mea de cacat, tanarul prințes se intoarce cu meclau spre mine, dar inaintea lui la o secunda se intoarce cozorocul sepcii chinezesti cumparate la suprapret din Unirea. Facem un schimb de priviri. A lui indiferenta, a mea purtand un iz de ”mortii ma-tii de cocalar”. Si desi momentul s-a petrecut numai in subconstientul meu, cred ca subconstientul lui mi-a raspuns, pentru ca in secunda urmatoare imi fute o ragaiala inofensiva cu miros de chiftea. cu greu m-am abtinut sa nu-l intreb daca are si o ragaitura de mustar cu paine ca sa nu-mi cada greu la plaman prospat inspirata aroma a ciftelelor facute aseara de ma-sa.

Daca ati visat vreodata sa va duceti dreacu, in zilele de vara si nu stiti cum sa o faceti, intalniti-ma in 226. Sunt disponibil dimineata cand plec la serviciu si seara cand ma intorc. Daca sunt persoane printre voi care nu vor sa se duca dracului trimise de mine, fiti amabili si trageti-va cu prastia pana acolo. Efectul este garantat!!!

duminică, 7 iunie 2009

Warriors!!!! Macelul de pe Ghencea....

Ieri a avut loc unul din putinele meciuri de fotbal american din România, cu toate astea nu am vazut nici un ziarist care lucreaza pe sport sa vina sa scrie despre asa ceva, ceea ce mi se pare penibil. Mai penibil este faptul ca avea o promisiune din partea colegilor mei de la Evz, promisiune pe care evident nu si-au respectat-o fapt care m-a facut pe mine sa par neserios. In principiu, as vrea sa le multumesc celor care „lucreaza” pe sport pentru interesul acordat, mai ales ca la noi nu se scire cand vine vorba de acest domeniu decat de blaturi, ce fotbalist mai umbla cu nu stiu ce pitzi sau ce ghiul si-a mai luat Mutu. Toti suntem entuziasmati sa facem ceva, dar numai cand este vorba de a da din gura, in rest....pace si serenitate. Salariul merge, prostii scriem in continuare, toata lumea e multumita. Revenind la subiect: Ieri pe Ghencea (terenul de rugby) a fost un meci de fotbal american, Sud (Warriors Bucuresti și Constanta Sharks) vs Nord (Predators Bucuresti si Sevens Iasi). Cum era normal si evident, i-am facut praf, 26-0. Nu era scorul pe care ni-l propusesem, dar ne-am multumit si cu atat.

ciocnirea titanilor....cu prea datorii


in alergare usoara spre un touch down


All we need is love


Warriors!!!!

joi, 19 martie 2009

Amantii mortii - o poezie geniala



Afara ninge linistit
Si-n casa arde focul
Elena Udrea s-a trezit,
Dar Chioru-i beat ca porcul.

Asa s-au inteles ei doi
Craciunul sa-l petreaca.
O turturea si-un cintezoi
Dansind pe-aceeasi craca.

Ea e ministru la Turism
Fiindca-i placeau strainii.
Experta in ecumenism
O bomba in bikini.

E Nuti! zic arabii-n cor.
E Nuti! sar broscarii.
A fost gagica tuturor
O stiu toti bisnitarii.

Pina-ntr-o zi, cind o vazu
Basescu, ca prin ceata.
Ciocanitoare Woody, tu
Ma readuci la viata!

Ce daca ea-i Madam Cocos
Si el are consoarta?
Amorul asta e-un codos
Le scrie alta soarta.

insa matrozul, fiind matol,
Nu prea-i facea nimica.
Ea defila in fundul gol
Cam trista, mititica.

Adulterul le-a fost fatal
Batai si accidente.
El la Viena, in spital.
Ea semne contondente.

Trecut-au anii… Azi, cei doi
Sint pe cai mari, mai, nene
Stapini peste-un popor de oi,
Ce casca lung, de lene.

Si a venit si Ziua Zet
Ca dinsa sa parvina.
Din parasuta de boschet
Ministru sa devina!

Pazvante Chiorul a-ntrebat:
Hei, unde vrei, tu, fata?
iti dau un minister bogat:
Interne sau Armata!

Ea insa a rosit, timid
Lasciv dind din copane:
Auzi? Ma lasi! Nu fi stupid!
Vreau la Turism, Traiane!

Parol! E lege pentru el!
Totu-i batut in cuie!
Iar Emil Boc, ca un catel,
Din nou primit-a muie.

Amantului, la Cotroceni
Pe Biblie ii jura.
Ce farsa bietii poporeni
Chiar de Craciun indura…

O stoarfa jura, asadar
Loiala ca sa fie.
S-au cununat ca in altar
Dar asta-i bigamie!

Ce face Nimfa din Plescoi
Pe post de ministreasa?
Un miliard de euroi
Si casa dupa casa!

Fiindca Piranda n-are leac
Si timpul o zoreste.
Acest guvern aurolac
Ca miine o mierleste.

Te uiti la ei: ce derbedei!
Stiu doar sa joace turca!
Niste ciumeti si puradei
Parca sint strinsi cu furca.

Tiganul Oprea, un smucit,
E tartor la Interne.
iti vine sa ii dai un flit
Si sa-l sufoci cu perne.

Un alt tigan, tot manglitor
E vice-premierul
Dan Nica din calculator
iti lasa doar minerul.

Si Stanisoara e tigan,
Bocciu si plin de bale.
La Aparare e hatman
(Spion de trei parale)…

Iar Blaga, vamesul buldog,
Ce stie? Doar ciordeala!
Un bulangiu Paleolog
Baga Cultura-n boala.

Si Bercovici, cu cap de drac,
S-a-ntors la locul crimei.
Ah, ce reforma am sa fac
Pe spatele prostimei!

in Circul Foamei da un tun
Si Ponta, maimutoiul.
Videanu, rosu, de trai bun,
Vinde borduri, garoiul.

Ecaterina, de pe dric,
Da lectii si farstitii.
Si-o dansatoare din buric:
Monica Iacob-Ridzi.

Iar peste-acest guvern obez
S-a cocotat nevrotic
Cu capul lui de pechinez
Un trist pitic erotic.

Cazut in cap si mototol
La fel ca si partidul
El din borcanul cu formol
A dat pe git lichidul.

Nici nu gasea mai bun slugoi
Basescu printre gloabe
Decit acest servil putoi
Ce merge-n patru labe.

Azi, premierul Emil Boc…
Vai, ce sinistru suna!
Un crainic s-a-necat c-un floc.
Ce-i asta? E o gluma?

El nu-i Emil, ci e Umil
E zdreanta lui Pazvante.
Cu membre scurte, de copil,
Si ifose pedante!

Ce seamana rahatul Boc
C-o baba eschimoasa!
Un avorton si-un napirstoc
Brotac taiat de coasa.

Fireste, nu-i de vina el
De vina-i Dictachiorul
Care-a ales un dop tembel
Sa-l scuipe-n cap Poporul.

Iar asta fi-va in curind
Probabil pin la vara
Cind tavalugul cel flamind
Va matura prin tara.

Eu nu-i vad bine, dar deloc
Pe cei ce-au dat navala
in frunte cu limbricul Boc:
ii paste o cafteala.

Pina atunci, cei doi petrec
- Piratul si cu Coarda -
Vin alb la ghiata, mult si sec,
Cirnati facuti cu barda.

La luminari de Mos Ajun
Au luat amantii cina.
Stiau ca-i ultimul Craciun
Ah, criza, bat-o vina!

Ei vor muri imbirligati
Privind cum creste focul.
Ca doi paduchi amorezati
Ce si-au fortat norocul.

N-am pomenit atita jeg:
Un smecher si-o putoare
Sa-si bata joc de-un neam intreg,
Sa-l calce in picioare.

Ah, Dumnezeule de sus,
Nu vezi nelegiuitii?
Mai rosi de boli ca astia nu-s,
De vicii si ambitii.

Avem de-a face c-un blestem
Altfel nu se explica
De ce ne tot asfixiem
Cu damful Basinica.

Neam prost ca asta altul nu-i
Urit, si hot, si josnic.
Da, Doamne, plagi pe capul lui
Ca prea este pidosnic!

Cind pe corveta s-o sui
Beat mort, s-o mozoleasca,
Leaga-i un rac de fudulii
Basica sa-i plezneasca.

Fa-l sa-i vuiasca in auz
Vapoarele vindute
Si pentru fiece abuz
Sa-i bagi ardeiul iute.

Nu-l mai suporta nici ai sai
E mult! Ajunge! Basta!
Ucide-i dracii aia rai!
Alunga Tu napasta! Acest Basescu e-o hazna

Un pirt scapat de D.I.E.
Cind Tara se va rascula
Amantii Mortii vor zacea
Linsati, pe nasalie!



Poezia o veti gasi pe site-ul: http://trezirea.com/

duminică, 15 martie 2009

Site-ul RATB futut de hackeri



Daca vreti sa va interesati de preturi la RATB pe website puteti gasi la tarife: o PULA mai mare tatuată pe pula dupa cum spune hackerul care le-a futut pagina. Mai mult ceva ce nu stiam, RATB are linie speciala pentru Superman. Vad ca si pentru hoaste au o linie speciala cu care sun total de acord: desi cred ca linia aia se va transforma in curand in Morga – cap de linie Du-va Dreacu!

vineri, 6 martie 2009

Dush rece la banca




Zilele astea am pus-o de-o documentare pe teren, recte prin banci asa si eu ca fetele. Sa intreb de una de alta. La un moment dat in viata mea de porc grohaind am intrat si intr-o sucursala BRC (sa spunem!!!). Era coada si ca tot romanul unde-i coada ma plasez si eu, ca dreacu ma durea gura sa intreb. Dupa fro 5 min de stat in spatele la un mos care trimitea, scotea, plasa bani in diferite conturi, imi iau pipota-n dinti si merg la basinosul matusalemic in salopeta care pazea banca. Dupa ce trage din inhalatorul de astm imi da indicatii si ajung in fata unei angajate de fro 3o de ani. Arata relativ bine. Adica puii mei, daca eram fara prietena, un pic beat, nefutut de un an, si cu chef de perversiuni poate m-as fi dat la ea chiar acolo in sucursala.

Imi da buna ziua, imi face o panoramare, o scanare de jos pana sus si imi zambeste delicios. In momentul acela m-am inrosit. Ma gandeam ca iar am reusit sa umblu prin trafic cu slitul desfacut, si incet, incet dar inconstient incep sa ma pipai in zona cu care gandesc. Tipa rade din nou. Imi dau seama de cat de prostavan pot fi si ma asez pe scaun in fata ei.

Scoate niste print-uri si apoi face un ocol de birou, imi lasa de la spate peste umar niste hartii, moment in care-i simt ugerele in ceafa. Parca imi imbatisase gatul cu ele. Cel mic incepe sa zburde bucuros printre flocisori. Simteam o veselie nebuna-n izmenute. Ma pune sa semnez niste hartii, ii simt si respiratia calda in ureche. Deja ma gandeam ca pentru cardul de credit respectiva banca ofera la promotie si un futai pe regula 3 bucati la 10.000 lei. Ma taie o caruta de transpiratii. Dupa care se mai apleaca de cateva ori sa-mi arate unde tre sa mai semnez hartiile. Cel mic dadea sa deschida slitul s-o pupe pe botic, si parca-l simteam si cu o baluta la guritza (era doar o senzatie).

Merge si ea la locul ei si inevitabil in timp ce trece pe langa mine, cepele din orbite imi fug spre aparatul ei de mictiune solida, care indesat in fusta stramta nu parea decat doua bucisoare ce se freaca vesel intr-o armonie completa. Se aseaza langa mine. (moment de sincron exersat in ani de practica). Funduletul ii atinge scaunul, apoi sanisori aterizeaza linistiti pe masa, dupa care cu o miscare erotica , mainile ii imbratiseaza pe masa. Mai discutam una alta, cel mic incepuse sa inebuneasca, il simteam cu se da singur cu capul de partea inferioara a mesei. Agitatie maxima in pantaloni, la nivelul capului vorbele tipei imi treceau pe langa urechi, ca atunci cand ma pune mama sa duc gunoiul. Cand cuvintele magice ma trezesc la realitate: ”Nu va incadrati, in suma dorita!”, imi spune cu un zambet amar in dinti. Ala mic redevine flasc, la auzirea cuvintelor, isi trage baluta inapoi si se baga la culcare. Ma ridic si plec si nefutut si fara bani!

luni, 2 martie 2009

Dedicatie pentru baetii de la sapa




Zilele trecute frecand o buha monumentala și insipida, m-am decis sa ascult niste radio. Si asa am prins un post local sa-i spunem Radio Mu in care un ipochimen cu inteligenta unei franzele tocmai dadea o dedicatie ”pentru baetii lui”.

- Ăăăăăăă?!?!?! Buna seara! Radio Mu?
- Da! Buna seara! Cum va numiti!
- Nicolae, dar prietenii imi spun Nick.
- Salut Nick, pentru cine vrei sa dedici urmatoarea melodie?
La telefon se mai auzeau niste onomatopee de fond provenite de la beatii lui Nick.
- Ăăăăăăăăă?!?!?! Pai in primul rand..........taceti ma in pula mea, urla specimenul la cercopitecii săi. La radio reactia vine prompt. BEEP, BEEP, BEEP. E taiat carnatele din direct.
- Acesta a fost Nick, dragi ascultatori!

Animatorul mai ia cateva minute mai ia niste dedicatii de la alti imbecili care vor sa se auda la radio. Si apoi supriza......

- Buna seara din nou, sunt tot eu Nick!
- Oooooo, salut Nicolae! Mersi pentru cuvintele alese!
- Scuze n-am vrut sa folosesc cuvantul ”penis” la dedicatie. BEEP, BEEP, BEEP
- Se pare ca Nick este cam greu de cap.

Peste alte cateva minute. .....

- Salut tot eu sunt (Nick). Sun de pe alt telefon. Promit sa nu mai vorbesc cuvinte d-alea la radio.
- Bine omule! Baga dedicatia!
- Deci pentru toti baetii mei cu care sunt aici in fata postei, pentru fata mea iubita care acum este in Spania si nu ma poate auzi. Te iubesc Ionela! Si mai ales pentru baetii care m-a ajutat ieri la sapat gradina. Mersi baeti, ne vedem in seara asta la disco. Dau o bere!

duminică, 1 martie 2009

”Martisorul” surorii mele

Pentru ca este duminica, si este intamplator :) si 1 Martie, asta-i martisorul meu pentru surioara. O vorba buna despre primul nepotel din neamul Barbu-Buzoianu, Levi Gabriel. De remarcat, micutul ”Buhaila” are deja privirea agera si dragostea pentru electronicele cu blitz.




In brate la tatal sau, Gabriel caruia-i mostesneste si numele, si look-ul. La nastere (22 iulie 2008), Lavi a avut 5,3 kg, doctorii nestiind ce sa faca dupa cantarire intreband-o pe proaspata mama: ”5300 grame, mai taiem sau lasam asa?”.




Aici sunt primele lui replici ”greu de reprodus” pentru ca gangurea ceva legat de paparazzo care-l tot freca ”la somn”. Nu stiu cine este autorul pozei dar sigur s-a simtit jenat dupa ce a primit replicile dure a lui lui Levi.

Despre eu

Fotografia mea
Cel ce este fără de pacat să arunce primul comentariu.