La recomandarea unui coleg voi face un portret al ziaristului asa cum il vad eu din pozitia de patru labe. Incepem cu inceputul, noul val de ziaristi vor lua nastere dintr-o tiganca imputita care s-a imbarligat „pe surse” cu un gaozar. Nascut pui viu, ziaristul a avut un deadline de 9 luni gestatie, timp in care s-a pregatit psihic pentru a fi serviabil si pupincurist cum cer standardele ”presei libere”. Ziaristul perfect este acela care are capul bagat in curul sefului atat de mult incat nu stii unde se termina seful si unde incepe ziaristul. Acesta poate fi recunoscut dupa limba tabacita ca talpa la bocanc, si respiratie proaspata de cur si un pic de cacat in varful nasului. Ziaristul perfect nu este dotat cu reportofon pix si carnet cu spunea David Randall, ci are in buzunar un strugurel, pentru a avea buzele moi pregatite pentru un pupat regesc. De asemenea trebuie sa fie de statura medie pentru a avea loc sub biroul sefului, la nevoie. Cei care nu au intrat in aceasta categorie, nenorocitii aia care inca mai opun rezistenta, ar trebui sa invete sa faca si ei cursul de ”limbi in cur in doar trei pasi”. Ziaristul ideal nu deschide gura decat cand trebuie sa faca un pic de gargara cu pula sefului, dar nu pentru a o suge ci pentru a o incalzi pentru curul urmatorului subaltern care urmeaza sa predea un text de cacat, sub standardele ziarului, desi l-a documentat o saptamana. Nu imi permit sa ma consider un astfel de ziarist pentru ca am carii in gura si nu ma salut ca-n tagma pupincuristilor cu ”vai domnule castor cum de ai dintii atat de albi?”. Nu am loc sub biroul sefului din cauza grasimii, si nici nu pot sa i-o frec intre tzatze daca mi-ar cere-o. (Asta doar pentru inceput).
