Luni. 9,30. Simt că am ajuns un maestru în artele sexuale, de câte ori „am luat” şi „am dat” stând în trafic, în dimineaşa asta. Kamasutra nu mai ascunde nici un secret pentru mine. La Iancului şoferii de pe vreo 3 autobuze 330 şi alte 3 RATB-uri 335 au ieşit din autobuze au pus de o şezătoare pe Mihai Bravu în aşteptarea maestrului de ceremonii, un cap de cretă care să dirijeze traficul.
Ora 10,15. Tot la Iancului, de data asta cu 30-40 de metri mai în faţă. Văd întersecţia Mihai Bravu cu Ferdinand I. Acolo „o caşchetă” joacă „n-are vârf” cu o guşă umflată ce stă pe o burtă fosforescentă şi zice din fluier mai ceva ca un ciobănaş la patrupedele mâncătoare de verdeaţă. Din păcate pentru el, fluieraşul nu zice decât o doină de jale. Nimeni nu se lasă impresionat de prestaţia lui. Hienele din trafic muşcă din volan stând cu mâna lipită pe claxon. Încerc să mă depărtez de scena asta şi las capul pe geam privind în gol. Imediat îmi dau seama că mi s-a lipit părul de geam...zoaiele au efectul asta de super glue. După ce-mi las câteva fire de păr pe geam, mă uit să văd care mai este starea traficului. În dreapta autobuzului nostru, într-un Renault Megane, un tip destul de bine îmbrăcat vorbeşte la telefon, chinuind cu voioşie un muc mic prospăt scos din „cuptor”. Îl învârte, il storceşte...dar şi muculeţul e al dreacu se lipeşte când de arătător, când de degetul mare.
10,30. Am trecut de intersecţia Mihai Bravu – Ferdianand I. Cred că încep să dezvolt capacităţi paranormale...pot comunica telepatic cu proprii hemoroizi. Îmi spun să mă ridic de pe scaun. Vor şi ei să mai respire. Încet încet încep să gândesc cu curul (mai mult decât de obicei) care chiar vrea să mă ridic şi să merg pe jos la serviciu. Cred că hemoroizii sunt „în spatele” acestui atentat de preluare a gingaşului şi plăpândului meu trup. Am găsit soluţia să „înăbuş” revolta. Ca şi restul din autobuz, strâng din buci, până las hemoroizii fără oxigen. Cu o ultimă suflare unul din hemoroizi încercă să mă îmbuneze spunânsu-mi: „De ce ne strângi în curul tău/Copil cretin, nu vezi cât eşti de mare/ Dacă ne strângi aşa-ncordat/ Tu crezi că nu ne doare?”. Acum că am acoperit crăpătura, creierul meu începe să primească din nou oxigen...prea mult chiar. Ca efect secundar capăt şi ceva capacităţi extrasenzoriale. „I think I see dead people”. Văd morţii participanţilor la trafic. Mă apucă o stare erotico-nevrotică şi unul câte unul încep să fut morţii „traficanţilor”. Pasajul Obor. Am şi eu morţii mei. Şi ei au fost futuţi.
10,45. Simt că şosetele mele s-au plictisit în picioare. Tind să cred că poate trebuia să ascult de cur şi s-o iau pe jos (dar nu precum homosexualii). Pielea de pe fese imi este deja tăbăcită decât talpa bocancului militar. Ieşim din pasajul Obor. Primele lucruri pe care le văd sunt câteva cururi de muncitori zilieri care lucrează la pasaj. Oare la ce se gândesc acele cururi (ştiu sigur că au o viaţă de căcat) par nervoase, sunt destul de încordate.
11,05. Perla. Îmi aduc aminte că am ieşit din casă la 8.30. Încărcat cu naivitatea unui copil de grădiniţă credeam că voi ajunge la serviciu până-n ora 10. Peeee dreeeacuuu! Sexul din trafic m-a „binecuvântat” cu usturimi anale care-mi lasă un gust amar în gură.
