„Feeeeareeee luăăăăm....feeeaaareee”.

Sâmbată. Ora 6 dimineaţa. Zăceam ca o chiftea împrăştiat în pat visând la viaţa erotică a mioriţelor bipede după care-mi curg balele zi de zi (da ştiu, sunt distrus). Cu perna pusoasă sub cap şi plapuma între picioare (pentru a da un ton de veridicitate visului) horcăiam profitând de perversitatea propriului subconştient. La un moment dat visul îmi este perturbat. Câinii din cartier încep să urle, pisicile tomberoneze lasă oasele de peşte din bot şi fug în toate direcţiile. Un ţipăt din tot plămânul fumător al unei creaturi imbecile scoală cartierul. „Feeeeareeee luăăăăm....feeeaaareee”. Mi se rupe pelicula în care „derula” suav o blondă tare dulce şi gândurile îmi sunt ocupate de o idee mult mai bună decât de a sexului în subconştient. Ies somnambul la balcon, timp în care era să-l calc şi pe Fleoşc (pisicul nostru cretin) şi îi dau „bună dimineaţa”, creaturii de urla: „Fă, dacă vin la tine acum şi-ţi fut un fier peste pupătoarea aia urlătoare numai o să visezi”. Ori n-am ţipat destul de tare, ori reprezentanta „rromulanilor” s-a făcut că nu mă aude pentru că la scurt timp mă întreabă dacă am fier. „Domnu, fer aveţi? Fro chivetă, ceva?”. Am văzut că n-are rost să mă agit ca maimuţa la banane şi dau să intru înapoi în casă. Aud din nou aceeaşi behăială, numai că de data asta mai metalică. Când mă uit, rromulana zbiera pentru fiare aplecată peste jumătate într-unul din tomberoanele blocului.
La întoarcere, spre patul meu trag un şut mâţoiului... ce dreacu, numai eu să sufăr dimineaţa?