Nu mai ştiu bine data când s-a petrecut accidentul cu „mine” de eram pe patul de moarte în spital la Bucureşti, dar ştiu sigur că eram în pat la cămin, în anul 2 de facultate.
Parcă într-o vineri pe la ora 11 mă sună mama (care săraca este cardiacă) să vadă ce s-a întâmplat cu mine de i-a venit poliţia la uşă. Trezit din somn, cu o voce de om pe jumătate mort reuşesc să-i răspund.
- Mama: Mădă, eşti bine? De ce ai vocea aia aşa pierdută? Unde ai fost aseară?
- Eu: Mamă dorm, nu am dormit deloc azi noapte sună-mă mai târziu te rog.
- Mama: A venit poliţia să mă anunţe că eşti pe moarte după ce ai fost implicat într-un accident de maşină azi-noapte la ieşire din Bucureşti.
În acel moment am început să râd deşi mama plângea la telefon de speriată ce era. După ce mi-am dat seama de gravitatea situaţiei o liniştesc pe mama că nu sunt în spital şi nici accident nu am avut.
Eu: Mamă spunele te rog la imbecili că au greşit persoana. Sunt bine, nu am nimic în afară de o mahmureală nemernică.
În tot acest timp poliţia era lângă mama ascultând discuţia. După ce pleacă poliţia mă sună mama să-mi spună că au vrut să vorbească şi cu tatăl meu. Pe atunci el ajuta un prieten cu o asociaţie agricolă la câmp. Evident poliţia a mers să vorbească şi cu tata. După o oră mă sună şi tata plângâng că băiatul lui e în spital pe moarte.
Tata: Mădă, ce ai păţit că m-a anunţat poliţia de accidentul pe care l-ai avut?
Eu: Tată, nu am nimic sunt în cămin dormeam până acum o oră.
Tata: Au venit după mine la câmp să mă anunţe că eşti în spital, pe moarte.
Din ce am vorbit cu mama îmi spusese că tata nici nu a vrut să vină cu poliţia acasă, a alergat câtiva kilometri până acasă să mă sune. Cretinii aia nenorociţi (imbecilii angajaţi pe post de poliţişti) după ce vorbiseră cu mama şi ea îi asigurase că nu am nimic, au mers la câmp după tatăl meu să-i dea aceeaşi veste legată de accidentul meu. La scurt timp poliţia ajunsese din nou la mine acasă. Am vorbit şi cu tatăl meu, l-am calmat şi l-am rugat să mi-l dea la telefon pe cretinul care i-a dat vestea tatălui meu.
Eu: Stimabile cum îl cheamă pe cel care este în spital la Bucureşti?
Cretinul cu caschetă: Barbu Mădălin
Eu: Barbu Mădălin? Doar atât ?
Cretinul cu caschetă: Da.
Eu: Câţi ani are?
Cretinul cu caschetă: 31
Eu: De unde ştiţi că pe cel din spital îl cheamă ca pe mine?
Cretinul cu caschetă: Maşina care a fost implicată în accident îl avea ca proprietar pe Mădălin Barbu, domiciliat în Constanţa.
Îmi sar nervii când îl aud că este prost făcut pachet.
Eu: Eu am domiciliul în Constanţa? În ce localitate te afli acum?
Cretinul cu caschetă: Aveţi domiciliul în arealul judeţului Constanţa noi trebuie să verificăm.
Eu: Păi bine mă, boule nu te-ai informat că pe mine mă mai cheamă şi Paul pe lângă Barbu Mădălin? O ai pe mama în faţa ta, nu are decât 46 de ani boule, cum dracu să aibă un copil de 31 de ani? Eu am de abia 22 de ani. Ai cercetat să vezi dacă am permis de conducere? Te-ai gândit că poate are probleme cu inima? Cum să-i dai o veste de genul asta fără să te informezi un pic nenorocitule?
Cretinul cu caschetă: Domnule vă rog frumos să nu-mi vorbiţi aşa sunt totuşi o autoritate.
Eu: Eşti un bou şi tu şi cei care anunţă oamenii veşti de genul ăsta.
Cretinul cu caschetă: Îmi cer scuze pentru disconfortul creat şi vă rog să staţi linistit mai avem de cercetat o listă întreagă cu acest nume, vom găsi până la urmă părinţii victimei.
Imaginaţi-vă, în continuare câte familii a mai distrus imbecilul dând veşti pe aceeaşi premisă ca şi la mine.
