Acest text este scris la o provocare pe care am primit-o de la mama jurnalistă cu cel mai frumos copil din lume. Aşa ies la suprafaţă frustrarile mele.
Dansul
La capitolul asta sunt specialist în adusul ploii mai ceva ca indienii. Îmi aduc aminte că printre cele mai traumatizante momente din viaţa mea la dans a fost Balul Bobocilor din liceu. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama ca un manelist poate dansa mai bine decat mine. Ca să vă faceţi o imagine despre cât de bine dansez imaginati-vă o găină căreia tocmai i-a fost tăiat capul şi se zbate prin curte. Până şi aia săraca, fără cam are mai mult ritm decât mine. Revenind la bal!!! Colega mea de bancă şi la vremea aceea una dintre cele mai bune prietene, Iuliana Burtăverde era cu un cap mai mare decât mine. De când eram cu puţa în ţărână ea a fost partenera mea de dansuri, mai ales alea populare. Eh, când a venit vremea să practic o “cicalaca” pentru un concurs…m-am crispat. A început muzica, toţi în jurul meu dansau numai eu am rămas lemn. A încercat Iuliana să mă resusciteze cu un “Hai băh mişcă”, proful de sport se uita la mine şi imi făcea semne să mă mişc mai “cu vână” sau măcar să mă mişc. După câteva zeci de secunde de traumă intensă mi-am revenit şi am început să dansez. Când toată lumea se mişca pe Snap şi şi MeCe Ciocan (MC Hammer…pentru cunoscători), eu aveam mişcări pentru Irina Loghin şi Ion Dolănescu featuring Fraţii Petreuş.
Banii
Aici am avut o experienţă pe cât de plăcută pe atât de imbecilă (caracteristic mie). După un uichend la Craiova, dau să plec înapoi la Sibiu unde studiam “Şcoala de balet şi bune maniere”. Ca orice varză studenţească fără bani mergeam cu personalul (ăla care face 7 ore). În gară mă opresc la unul din chişcuri să-mi iau ceva de cioflăit/băut pe tren şi la 100.000 de lei daţi vânzătoarei primesc rest 540.000 (, dăduse norocul peste mine). Când am văzut cât de neatentă este tipa am luat restul şi am fugit repede la tren. Pe peron dau să bag banii la “pormoneu” şi îmi dau seama că am fost atat de extitat de senzaţia ilegaităţii şi a banilor în plus, încât mi-am uitat portofelul pe tejgheaua vânzătoarei. Dau fuga. repede repede căcat la cur că am rămas fără vreo 2,5 milioane şi când ajung acolo vânzătoarea mă aştepta râzând cu portofelul în mână. Eram deja ud tot. “V-aţi uitat portofelul domnu’! Dacă nu vi-l vedeam rămâneaţi să cerşiţi pe aici prin gară”....Îmi iau portofelul, şi în acel moment am avut o epifanie: „Ce ar fi să fac şi eu aceeaşi faptă bună?” Şi uite asa am scos banii şi...i-am dat înapoi 50.000 lei. Ce dreacu doar nu era să-i dau pe toţi?
Calculatorul
Primul meu calculator era de fapt o râşniţă de Fujutsu Siemens pe care trebuia să-l aprinzi la 6 dimineaţa ca la 8 să-ţi arate desktop-ul. Cum la mine la ţară nu ajunsese nici Coca Cola în sat vă daţi seama că în momentul în care am avut propriul meu PC eram mai bucuros decât o călugăriţă singură într-o plantaţie de castraveţi. Cel care mi-a vândut calculatorul a fost şi cel care m-a dezvirginat într-ale IT-ului. Aşa am ajuns să cunosc şi eu anumite programe piratate, în intimitatea camerei de cămin. Cu tastatura în braţe, aprind calculatorul ...şi stau...şi stau ...şi mai stau un pic. Las tastatura jos, merg la baie, face puţa piş, mă întorc. Iau tastatura în braţe...şi stau...şi stau....şi.....mai stau încă un pic. Se încarcă toate programele. Îmi apar iconiţele pe desktop. Apăs câteva taste să intru în Norton Commander şi .......dintr-o dată tot ecranul mi se face alb. Am transpirat, mă panichez şi încep să urlu prin camera de cămin că mi s-a stricat râşniţa. Lângă mine, unul din colegii de cameră se uită pe desktop şi pe un ton calm îmi spune: „Ţi s-a deschis Word-u’ boule”.
P.S. Pot să pun pariu că toţi care aţi citit textul aţi râs de numele colegei mele. Găozarilor!!!
