Azi de dimineata cand m-am hotarat si eu sa plec la serviciu dupa o sesiune de medicamente urc inghetat bocna in 226. Dupa un schimb de priviri ca-n filmele western, reusesc sa ocup un loc inaintea unei babe paralizate de frig ce fugea spre scaunul meu cu un ajutandu-se de un baston. Dupa ce m-am asezat triumfator, nu am putut decat sa-i urez in gand decat un calduros: “Muie babo!”.
Pe la spitalul Universitar, in toata harmalaia si sardelizarea de care se “bucurau” carnatii care stateau in picioare se aude un tipat de copil: “Mangaiati-mi-l pe Vasilica!”. Deodata, liniste…. Toata lumea se intoarce spre borac. Urlatul continua: “Mangaiati-l pe Vasilica!”…si in timp ce se strecura printre oameni cu Vasilica incerc imi intind si eu gatul sa vad cine este acest Vasilica. Cand deodata, dintre doua cururi care stateau lipite in autobuz, apare in dreptul meu un cap de miel cu fundita rosie. In spatele lui, propriile picioare tinute de un tiganus murdar mai ceva ca soldatii din misiuni speciale.
Dupa ce ies amandoi dintre cele doua cururi ma izbeste un miros de “air du mort” combinat cu “eau du ghena” ce formau un iz de Coco Canal de-ti muta nasul in meandrele concretului. In spatele meu hoasca in baston, care cuprinsa de spiritul Pastelui intinde mana sa mangaie mielu’. Reactia copilului nu se lasa intarziata si cu o blandete tipic rromales o roaga cu tot respectul cuvenit: “5000 babo!”. Evident romanul saritor a reactionat si el, astfel ca boracul s-a trezit cu un 45 in cur zburand cu tot cu Vasilica din autobuz.
