Cand l-am cunoscut pe Isus zacea intr-o rână la umbra unui maslin cu capul pe o piatra si o sticla de sake langa. Sforaia. I-am dat un sut in cur de era sa-mi rup sandaua pe care o aveam in picior. Era suparat ca tocmai fusese concediat de la tamplarie. Facea scaune pentru Ikea. Din cauza caldurii eu ma iritasem la oua asa ca am hotarat sa-mi asez hoitul langa el sa ne bucuram amandoi de racoarea maslinului. S-a intors si el cu fata in sus si a inceput sa se zgarme in buric. Avea rumegus de la ultimul scaun pe care-l facuse. NU vi-l inchipuiti ca fiind un tip costeliv, tras la fata ca tapul la ...coarne. Isus era un baiat rotofei, mai buhait spre purcelus asa. Se vedea pe el ca nu-si permite haine de la Lee Cooper, il cam dadea de gol toga de in, murdară de sos de rosii si pata maro din dreptul curului (pe adunci inca nu aparusera chilotii de la Botezatu). Din cauza manecilor lipsa de la toga i se vedea tatuajul cu o cruce pe care scria mare: „Tata iarta-ma ca nu stiu ce fac...cu mana asta!”.
Era un tip destul de amuzant. Naivitatea lui il facea asa. Traia cu impresia ca tac-su este Dumnezeu. Avea tot timpul cu el o carte mai grosuta cu o cruce pe ea, in care, dupa cum spunea el, se gasesc invataturile tatalui sau. L-am rugat sa o desfaca sa-mi citeasca si mie ceva. Bucuros a deschis cartea groasa si scos din ea primul numar din Rahan – editia princeps – din care a inceput sa-mi citeasca. Mi-a povestit de prima sa minune. Cum vindecat un manelist de otita, facandu-l surd. Dupa cateva ore petrecute impreuna ne-am despartit, dar nu inainte de a-mi arata involuntar coaiele si vergeturile cand s-a ridicat de langa mine.
