luni, 22 iunie 2009

Fiecare sport are majoretele lui



Zilele trecute majoretele fotbalului american din România, Prea-datorii, au facut un drum pana la Sofia sa-si fure o bataie sora cu moartea in materie de sport. In principiu, nu stiu decat că scorul a fost unul criminal, Prea-datorii performand cu am stiut eu mai bine si au punctat ca-n ultimul meci cu Warriors, adica un 0 (zero, zero barat). Scor final: 52-0. ))), un fel de muie cu ciocolata! Sincer nu am inteles chestia asta niciodata, si cred ca nici cei de la Prea-datorii, au crezut cumva ca bataia are al gust in alta tara? Puteau sa scuteasca o gramada de bani daca se vedeau cu noi, asa ii bateam noi la pret redus, promotie de vara.

Pe aceasta cale fac apel la coechipierii mei si le propun sa strangem niste bani pentru a le lua cateva mingi de plaja, adversarilor nostri (de temut de altfel), pentru a se antrena mai bine. Poate mingile de plaja sunt mai usor de prins! Iata un status de messenger al unuia dintre cei infranti la Sofia: "Istoria spune ca poti iesi invingator si din infrangere si Predators au demonstrat ca asa este!! Respect pentru cei care merita!”. In sfarsit s-au prins si ei ca sunt ciuca batailor, si ca Warriors merita tot respectul.

Baieti va multumim ca existati! Fara voi fotbalul american din România ar fi mai sarac....... in rasete și replici spumoase!

miercuri, 17 iunie 2009

Ziaristii adevarati fac cu mana..printre altele!



La recomandarea unui coleg voi face un portret al ziaristului asa cum il vad eu din pozitia de patru labe. Incepem cu inceputul, noul val de ziaristi vor lua nastere dintr-o tiganca imputita care s-a imbarligat „pe surse” cu un gaozar. Nascut pui viu, ziaristul a avut un deadline de 9 luni gestatie, timp in care s-a pregatit psihic pentru a fi serviabil si pupincurist cum cer standardele ”presei libere”. Ziaristul perfect este acela care are capul bagat in curul sefului atat de mult incat nu stii unde se termina seful si unde incepe ziaristul. Acesta poate fi recunoscut dupa limba tabacita ca talpa la bocanc, si respiratie proaspata de cur si un pic de cacat in varful nasului. Ziaristul perfect nu este dotat cu reportofon pix si carnet cu spunea David Randall, ci are in buzunar un strugurel, pentru a avea buzele moi pregatite pentru un pupat regesc. De asemenea trebuie sa fie de statura medie pentru a avea loc sub biroul sefului, la nevoie. Cei care nu au intrat in aceasta categorie, nenorocitii aia care inca mai opun rezistenta, ar trebui sa invete sa faca si ei cursul de ”limbi in cur in doar trei pasi”. Ziaristul ideal nu deschide gura decat cand trebuie sa faca un pic de gargara cu pula sefului, dar nu pentru a o suge ci pentru a o incalzi pentru curul urmatorului subaltern care urmeaza sa predea un text de cacat, sub standardele ziarului, desi l-a documentat o saptamana. Nu imi permit sa ma consider un astfel de ziarist pentru ca am carii in gura si nu ma salut ca-n tagma pupincuristilor cu ”vai domnule castor cum de ai dintii atat de albi?”. Nu am loc sub biroul sefului din cauza grasimii, si nici nu pot sa i-o frec intre tzatze daca mi-ar cere-o. (Asta doar pentru inceput).

Meserii inutile: ZIARIST



In primul rand postez acest text pentru ca toti parvenitii (care se considera sefi) sa vada ce inseamna sa fii ZIARIST. Si in al doilea rand, feleicitari doamnei Lelia Munteanu, pentru acest text pe care i l-am „furat”!


În cartea de căpătâi a ocupaţiilor din România – Nomenclatorul de Meserii, între două profesii nobile, „zdrobitor şi uleiator textile“ (826115) şi „zidar coşuri fabrică“ (712202), s-a strecurat un job pe care vi-l citesc rar, să nu mă încurc: ziar-ist (245123). Ce e un ziarist? Nu ştiu. (Şi nici nu vreau s-o deranjez pe Mihaela Rădulescu la Monte Carlo).

Scriu textul ăsta pentru toate ţigăncile împuţite şi toţi găozarii care se aruncă în fiecare dimineaţă în apele murdare ale realităţii româneşti, pentru cei care şi-o iau pe cocoaşă la manifestaţiile de stradă, pentru cei care sprijină poarta partidelor până târziu în noapte ca să obţină o declaraţie ineptă de la vreun politician firoscos, pentru cei care, cu un covrig în mână, păzesc cârciumile de lux, aşteptând să iasă câte un Important cu scobitoarea între dinţi să le zică ce şi cum despre lume şi viaţă, scriu pentru cei care se împrumută de la o leafă la leafă.

Ziarist e ăla pe care îl dau jos pompierii din barcă la inundaţii, care bântuie oraşul pe caniculă, care transmite în redacţie cu stresul să prindă prima ediţie şi şefii îi schimbă titlul şi-i ciopârţesc materialul cum cred ei mai bine. Ziarist e ăla căruia, la şedinţa de sumar, eu – de pildă – care le ştiu pe toate, îi dau indicaţii preţioase, îi povestesc cum e afară, deşi n-am mai ieşit din birou de pe vremea când găina năştea pui vii.

Ziarist e ăla care-a prins un subiect, nu ăla care i-l citeşte la televizor între două calupuri de publicitate sau ăla care uită să-l semneze când îi dă drumul pe print. Ziarist e ăla care s-a dus la o şcoală de vară cu lăutari, la o paranghelie politică: „Ce viaţă frumoasă ai!“, i-am zis. „Bagă marfă, 3500 de semne!“. Şi mi-a răspuns: „Până-n doişpe. A murit tata“. Şi l-am iertat pe piţifelnic, deşi corect era „douăsprezece“. Ziarist e ăla care n-a citit despre cele trei idei pure ale raţiunii la Kant (har Domnului că nu s-a spurcat la filozofie, asta l-ar reabilita în ochii preşedintelui). Ziarist e ăla care trece prin viaţa lui ca acceleratul Bucureşti-Ploieşti prin halta Româneşti, fără să oprească. Ziarist e ăla căruia i s-a dus smalţul la cadă şi mâine trebuie să scrie despre noile modele de jacuzzi. Ziarist e idiotul ăla care transmite din tomberonul cu aviare, din râtul porcinei şi tu-l iei la mişto că nu-şi găseşte cuvintele. Ziarist e ăla care te plimbă prin wonderland când copiii lui au muci şi febră. Ziarist e ăla care a visat, ca şi tine, să schimbe lumea şi, noaptea târziu, când ajunge acasă şi bate ca un dement în geamul buticului din colţ să deschidă şi să-i dea o pâine, observă că a mai trecut o zi, aceeaşi mereu, ştergându-şi spaimele pe sufletul lui de rumeguş.

E cinic când îţi bagă reportofonul pe gât şi te-ntreabă ce simţi „în aceste clipe grele“, fiindu-i până şi lui evident că simţi fierul rece al tărgii de pe ambulanţă? Poate că-i cinic. Vă spun însă un secret: de multe ori nu-l interesează ce simte ăla, dar milioane de oameni vor să afle răspunsul. Greşeşte de multe ori, o chiflează; de multe ori striveşte destine cu vârful pixului. Dar puteţi să mă credeţi pe cuvânt: plăteşte pentru greşelile lui mai crunt decât vă închipuiţi.

Ziarist e ăla care-ţi mestecă actualitatea ca să-ţi fie ţie mai uşor s-o înghiţi, care aleargă de chiaun după exclusivităţi, care dezleagă enigmele vieţii tuturor, dar stă prostit, fără să priceapă nimic, în pragul propriei existenţe, aflând despre viaţa lui în cel mai bun caz pe surse.

Cine-i mai ţine minte pe cei doi ziarişti de la Antene, reporteriţa şi cameramanul, care au sărit în aer odată cu subiectul lor? Mai ştiţi că avea fiecare un nume, ca NH4NO3 (azotatul de amoniu) din cisterna care a explodat? Elena Popescu şi Ionuţ Barbu. Dacă-şi alegeau meseria 111014 din Nomenclator, acum erau în viaţă. (În dimineaţa aia care fumega gros, cei din regie au rămas o vreme cu mâinele pe butoanele cu care le ridicaseră calea, ca în fiecare zi.)

Scriu textul ăsta pentru toţi cei pe care-i citesc, şi-i ascult, şi-i văd altfel decât îi citiţi, îi ascultaţi şi-i vedeţi voi, cu care am mâncat pe un colţ de masă, lângă care am trăit mai mult decât lângă familia mea, pentru fraierii care fac o meserie la care toată lumea zice că se pricepe. Scriu pentru smintiţii care sunt obligaţi să privească viaţa cu ochii larg deschişi, atunci când voi închideţi ochii. Scriu pentru toţi cei care simt gustul de cenuşă al deşertăciunii şi ştiu că de meseria asta trebuie să te laşi la timp. Şi, ai dracului derbedei, nu se lasă.

marți, 16 iunie 2009

Almanahe pe Goagle



Poza cu Vanghelie cand se chinuia in clasa a 4 (acum doi ani) sa conjuge verbul „a fi„

Doamnelor, cu "Almanahe"...
avem "goagle" în vorbire,
Avem cuvinte "Valahe"...
Toată lumea să se mire;

Domnilor, hai să privim...
Şi să vorbim "păsăreşte",
Căci, degeaba azi citim...
Cuvintele-n... "omeneşte"

Am să scriu la "cârcotaşi"...
Câte "Almanahe"-avem,
Căci, suntem astăzi "codaşi"...
Şi de noi singuri râdem;

Avem munţi, şi avem mare...
Avem oameni foarte culţi,
Dar avem prin guvernare...
Şi-"Almanahe" foarte mulţi;

N-am să critic mai departe...
Că ne facem de "cacao",
Multă lume ştie carte...
Să-mi citească "curacao";

Dacă vreţi să-mi răspundeţi...
Am închis calculatorul,
Nicio şansă nu aveţi...
"Casă"-mi criticaţi umorul;

Vă promit a vă mai scrie...
Sunt "poet" şi scriu pe viu (live),
Şi vă dau în poezie...
Pe moment, cam tot ce scriu;

Paul Preda Pavalache

nu stiu cine tipul dar poezioara este dragutica!

marți, 9 iunie 2009

A venit vara, duceti-va dreacu!



Ador la nebunie zilele in care simt caldura hoiturilor inca in viata a babaciunilor ce se plimba cu autobuzul. Senzatiile tari nu ma parasesc niciodata. Imi aduc aminte cum in zilele de iarna ma inchideam in baie, ma puneam pe capacul wc-ului si plangeam inghitindu-mi suspinele dupa drumul in autobuz, spre serviciu. Iata ca acest vis mi s-a indeplinit. De azi voi incepe sa am parte de aceleasi hoaste care stau pe scaunele RATB-ului pana li se plictisesc sub ele hemoroizii. De dimineata chiar am fost la un pas de a experimenta procesul de regurgitare a mancarii asa cum fac oile dupa un balot suculent de lucerna. Langa mine s-a asezat un mos a carui respiratie putrefacta mi-a dat de inteles ca omul mai avea prinsa intre molari o ultima bucata de carne de miel care latra de la Paste. Incepuse sa tuseasca atat de tare incat nu am stiut ce sa fac mai intai, sa fug sau sa-i aprind o lumânare.

E placut sa stai in autobuz si in fata ta sa ai un cretinoid adolescent care inca nu si-a descoperit inca orientarea sexuala dar poarta turul pantalonilor la jumatatea crapaturii curului pentru ca asa este cool. La fel de placut este sa vezi curul de instalator gras care a venit sa-ti repare televizorul, cum reproduce o mini-cascada a transpiratiei. Asta se petrece intr-o frumoasa atmosfera cu miros de gaura de cur care a fost alergata printre blocurile din Ferentari. La un moment dat in viata mea de cacat, tanarul prințes se intoarce cu meclau spre mine, dar inaintea lui la o secunda se intoarce cozorocul sepcii chinezesti cumparate la suprapret din Unirea. Facem un schimb de priviri. A lui indiferenta, a mea purtand un iz de ”mortii ma-tii de cocalar”. Si desi momentul s-a petrecut numai in subconstientul meu, cred ca subconstientul lui mi-a raspuns, pentru ca in secunda urmatoare imi fute o ragaiala inofensiva cu miros de chiftea. cu greu m-am abtinut sa nu-l intreb daca are si o ragaitura de mustar cu paine ca sa nu-mi cada greu la plaman prospat inspirata aroma a ciftelelor facute aseara de ma-sa.

Daca ati visat vreodata sa va duceti dreacu, in zilele de vara si nu stiti cum sa o faceti, intalniti-ma in 226. Sunt disponibil dimineata cand plec la serviciu si seara cand ma intorc. Daca sunt persoane printre voi care nu vor sa se duca dracului trimise de mine, fiti amabili si trageti-va cu prastia pana acolo. Efectul este garantat!!!

duminică, 7 iunie 2009

Warriors!!!! Macelul de pe Ghencea....

Ieri a avut loc unul din putinele meciuri de fotbal american din România, cu toate astea nu am vazut nici un ziarist care lucreaza pe sport sa vina sa scrie despre asa ceva, ceea ce mi se pare penibil. Mai penibil este faptul ca avea o promisiune din partea colegilor mei de la Evz, promisiune pe care evident nu si-au respectat-o fapt care m-a facut pe mine sa par neserios. In principiu, as vrea sa le multumesc celor care „lucreaza” pe sport pentru interesul acordat, mai ales ca la noi nu se scire cand vine vorba de acest domeniu decat de blaturi, ce fotbalist mai umbla cu nu stiu ce pitzi sau ce ghiul si-a mai luat Mutu. Toti suntem entuziasmati sa facem ceva, dar numai cand este vorba de a da din gura, in rest....pace si serenitate. Salariul merge, prostii scriem in continuare, toata lumea e multumita. Revenind la subiect: Ieri pe Ghencea (terenul de rugby) a fost un meci de fotbal american, Sud (Warriors Bucuresti și Constanta Sharks) vs Nord (Predators Bucuresti si Sevens Iasi). Cum era normal si evident, i-am facut praf, 26-0. Nu era scorul pe care ni-l propusesem, dar ne-am multumit si cu atat.

ciocnirea titanilor....cu prea datorii


in alergare usoara spre un touch down


All we need is love


Warriors!!!!

Despre eu

Fotografia mea
Cel ce este fără de pacat să arunce primul comentariu.