Urasc bucurestenii pentru ca....

- Există specia de cercopiteci fumători care înainte de a urca în autobuz trag din ţigară repede repede 4 plămâni de fum din care, 2 îi expiră afară, 1 în autobuz şi 1 îl păstrează pentru ei

- bărbaţii adevăraţi de Bucureşti umblă în „treling”, „păpuci” şi tricouri „de puta madre” coboară din BMW parcate pe două locuri şi înainte de a da mână cu tine se scarpină la coaie. Acest ultim procedeu se îndeplineşte cu buricele degetelor pentru ca nu cumva brăţara de aur de la mană să se prindă în chiloţii (3 buc/5 lei ) luaţi de la IDM, unde „are” ei „o afacere”

- azi am văzut prima babă fără sutien pe ea...vârfurile ţâţelor erau pe post de genunchere

- pensionarele se plâng că nu au bani să-şi plătească întreţinerea, să ia o pâine sau să-şi cumpere diafragme şi margarină, în schimb ies la plimbare cu câte un câine mare cât măgarul care mănâncă juma de om la o masă. În general aceste babe se plâng şi de dureri de şale...câinele nu se uită la faţă sau vârstă când dă din cur instinctiv.

- Dumnezeu a înventat apa şi săpunul, şi omul a văzut că acest lucru e bun. Bucureşteanul tomberonez acoperă mirosul de ghenă cu cel pe care-l emană din rât. Şi eu transpir, chiar mai rău decât o curvă la prima spovedanie, dar nu put a gunoi sau picioare ţinute vara în cizme de cauciuc (cel puţin aşa cred....dacă ştiţi altceva spuneţi-mi).

- bucureşteanul Haralambie (să spunem), deşi are la purtător neuronul familiei pe ziua de miercuri, nu ştie să facă diferenţa între trotuar, şosea, spaţiu verde şi tomberon....tot cum este învăţat în peşteră face şi aruncă gunoiul pe jos

- tot bucureşteanul Haralambie este cel care după ani de antrenament a învăţat să „manevreze” arta „şpreiului oltenesc” şi de ce morţii mă-sii să sufle mucul verde şi suculent în serveţel sau în poşeta maimuţei care este agăţată de el când poate să pună degetul mare pe nara dreaptă şi să sufle pe nas cât poate de puternic

- urăsc tipele cu pretenţii care se laudă că put au parfumuri franţuzeşti şi când deschid gura râgâie miros de ceapă pe care au mâncat-o în cămin cu icre fleoşcăite subţire pe o felie de pâine veche

- legat de ultima afirmaţie mai există şi tipele care râgâie miros de brânză. Acest miros provine în urma unei orale făcute „iubitului ei select care poartă aceiaşi chiloţi chinezeşti de o săptămână”. Acest gen de orală „cu brânză” se face numai însoţită cu un kil de roşii, după ce în prealabil la picioarele iubitului se întinde un ziar şi se sparge şi o ceapă...să nu-i cadă greu la stomac caşul. Fetele din categoria asta se pot recunoşte destul de uşor după cucuiele pe care le au în ceafă...ce dreacu e greu să sugi o puţă fără să te loveşti cu capul de volan.

P.S. Asta a fost doar prima parte!!!

Papushi mijto cautam garsonerie

Eu, păpushea Barbi Particular cumpăr garsonerie. Urgent!!! Plătesc cu bani cheşi. Cei care nu vor bani cheşi dau bani caş. După cum vedeţi şi-n pozografie suntem doă pitzipoance liniştite şi eu şi sora mea Particular Petronela. Eu sunt aia blondă. Dacă vreţi şi dacă puteţi…bine, eu mă put ca şi sora mea pe 50 de euro…feed-back-ul. Pentru o olară sau tzeavă simplă (fără finisare) luăm câte 25 şi respective 10 euroi (cheşi europeni pentru tzărani). Pentru cei care nu are cheşi acceptăm şi pe datorie (trecem pe caietzel), sau dacă nu plata se poate face şi supt forma unei pungi de pufuleţi şi un pachet de Carpaţi. Venicii din blocul de unde ne mutăm au reducere 20%. După ce luăm garsoneria vrem să ne deschidem o afacere şi să ne angajăm câţiva peşti. Vrem băr-beţi adevăraţi cacei din poză de supt anunţul nostrul.

Ne-am bagat picioarele in motoare cand am vazut asta!!!

Moto show PRISMA

Pentru asa ceva am fost la Prisma!!!

Declarat aproape mort de Politia Rutiera Constanta

Nu mai ştiu bine data când s-a petrecut accidentul cu „mine” de eram pe patul de moarte în spital la Bucureşti, dar ştiu sigur că eram în pat la cămin, în anul 2 de facultate.

Parcă într-o vineri pe la ora 11 mă sună mama (care săraca este cardiacă) să vadă ce s-a întâmplat cu mine de i-a venit poliţia la uşă. Trezit din somn, cu o voce de om pe jumătate mort reuşesc să-i răspund.

- Mama: Mădă, eşti bine? De ce ai vocea aia aşa pierdută? Unde ai fost aseară?
- Eu: Mamă dorm, nu am dormit deloc azi noapte sună-mă mai târziu te rog.
- Mama: A venit poliţia să mă anunţe că eşti pe moarte după ce ai fost implicat într-un accident de maşină azi-noapte la ieşire din Bucureşti.

În acel moment am început să râd deşi mama plângea la telefon de speriată ce era. După ce mi-am dat seama de gravitatea situaţiei o liniştesc pe mama că nu sunt în spital şi nici accident nu am avut.

Eu: Mamă spunele te rog la imbecili că au greşit persoana. Sunt bine, nu am nimic în afară de o mahmureală nemernică.

În tot acest timp poliţia era lângă mama ascultând discuţia. După ce pleacă poliţia mă sună mama să-mi spună că au vrut să vorbească şi cu tatăl meu. Pe atunci el ajuta un prieten cu o asociaţie agricolă la câmp. Evident poliţia a mers să vorbească şi cu tata. După o oră mă sună şi tata plângâng că băiatul lui e în spital pe moarte.

Tata: Mădă, ce ai păţit că m-a anunţat poliţia de accidentul pe care l-ai avut?
Eu: Tată, nu am nimic sunt în cămin dormeam până acum o oră.
Tata: Au venit după mine la câmp să mă anunţe că eşti în spital, pe moarte.

Din ce am vorbit cu mama îmi spusese că tata nici nu a vrut să vină cu poliţia acasă, a alergat câtiva kilometri până acasă să mă sune. Cretinii aia nenorociţi (imbecilii angajaţi pe post de poliţişti) după ce vorbiseră cu mama şi ea îi asigurase că nu am nimic, au mers la câmp după tatăl meu să-i dea aceeaşi veste legată de accidentul meu. La scurt timp poliţia ajunsese din nou la mine acasă. Am vorbit şi cu tatăl meu, l-am calmat şi l-am rugat să mi-l dea la telefon pe cretinul care i-a dat vestea tatălui meu.

Eu: Stimabile cum îl cheamă pe cel care este în spital la Bucureşti?
Cretinul cu caschetă: Barbu Mădălin
Eu: Barbu Mădălin? Doar atât ?
Cretinul cu caschetă: Da.
Eu: Câţi ani are?
Cretinul cu caschetă: 31
Eu: De unde ştiţi că pe cel din spital îl cheamă ca pe mine?
Cretinul cu caschetă: Maşina care a fost implicată în accident îl avea ca proprietar pe Mădălin Barbu, domiciliat în Constanţa.

Îmi sar nervii când îl aud că este prost făcut pachet.
Eu: Eu am domiciliul în Constanţa? În ce localitate te afli acum?
Cretinul cu caschetă: Aveţi domiciliul în arealul judeţului Constanţa noi trebuie să verificăm.
Eu: Păi bine mă, boule nu te-ai informat că pe mine mă mai cheamă şi Paul pe lângă Barbu Mădălin? O ai pe mama în faţa ta, nu are decât 46 de ani boule, cum dracu să aibă un copil de 31 de ani? Eu am de abia 22 de ani. Ai cercetat să vezi dacă am permis de conducere? Te-ai gândit că poate are probleme cu inima? Cum să-i dai o veste de genul asta fără să te informezi un pic nenorocitule?
Cretinul cu caschetă: Domnule vă rog frumos să nu-mi vorbiţi aşa sunt totuşi o autoritate.
Eu: Eşti un bou şi tu şi cei care anunţă oamenii veşti de genul ăsta.
Cretinul cu caschetă: Îmi cer scuze pentru disconfortul creat şi vă rog să staţi linistit mai avem de cercetat o listă întreagă cu acest nume, vom găsi până la urmă părinţii victimei.

Imaginaţi-vă, în continuare câte familii a mai distrus imbecilul dând veşti pe aceeaşi premisă ca şi la mine.

Cum să pici examenul auto în 5 paşi

17. Asta ca să nu mai întrebaţi câte puncte am obţinut la examen vineri.

Pasul 1

Mergi la examen blană după ce ai învăţat numai anumite capitole din Noul Cod Rutier şi ai rezolvat numai 20 de teste.
8.30 vineri dimineaţa. Împreună cu Alex, un foarte bun prieten aşteptam să vină comisia de evaluare. În jurul nostru numai oameni crispaţi că nu vor lua examenul scris.
9.30 (spre norocul nostru) tot vineri dimineaţa. Pe uşa clubului de tenis IDU din Constanţa intră o burtă îmbrăcată în uniforma poliţiei cărând o căruţă de dosare cu „victimele” din acea zi. Examenul ar fi trebuit să înceapă la 9.00 după cum fuseserăm anunţaţi. În sala de examen se aranjează dosarele, şi apoi vin 3 poliţişti cu aceeaşi alură pe care o aveau uniformele acum 19 ani. Încep să strige în scârbă numele participanţilor dând dovadă de o imbecilitate cum numai la această categorie socială am văzut. (În acest moment îmi vine în cap o replică dintr-un film recent rulat pe marile ecrane: „Noi suntem Poliţia...putem să facem ce vrem”) – cam pe principiul asta se comportau şi ei.

Pasul 2

Intrăm în sală. Încep indicaţiile date în tip miliţinesc pentru completarea formularelor. La un moment dat pixul din dotare nu mai vrea să scrie şi-l întreb pe „capul de cretă” care supraveghea dacă pot lua un alt pix. Răspunsul lui vine promp: „Da ce dracu crezi că sunt eu aici fabrică de pixuri?...Auzi mă la el”. O fată de peste rând se întinde şi-mi dă un pix după ce „miliţianul” plecă mai departe. .........De aici încep să greşesc flagrant
.........Ca un maestru ce sunt uit de la mână până la gură care este numărul de înregistrare pe care mi l-au dat „băieţii în bleu”, la intrarea în sală şi mai mult de atât şi numele intructorului auto. (trebuia să demonstrez şi eu cumva că pot gândi poliţieneşte).

Pasul 3

Începe examenul. Acelaşi poliţist burtos cu nivelul de scârbă verificat la zi, se apropie de banca mea şi mă întreabă: „Tu de ce nu ai buletinul? (După ce în prealabil tot el mă verificase la intrare pe baza buletinului) Dacă-l ai scoate-l şi pune-l pe masă şi bagă portofelul în buzunar (portofelul meu este cât o poşetă plină cu nimicuri, dacă-l bag în buzunarele de la spate blugilor mă mai ridic cu încă 20 de cm de pe scaun)”. În fine, mă conformez şi încep să completez răspunsurile. Pentru că sunt o vită cu telecabină şi vreau să devin mai repede donator de organe (am dat pentru grupa A - motoare tatii) încep să completez răspunsurile la categoriile C şi D. După vreo 7 răspunsuri îmi dau seama cât de cretin pot fi. Reiau răspunsurile şi încep să completez la categoria care trebuia. Examenul durează doar 30 de minute. Aşa că reuşesc să termin în vreo 22-23 de minute.

Pasul 4

Termin de bifat. Mă ridic. Burta cu cozoroc era chiar în spatele meu. Îi spun că am terminat şi cu precizarea că am greşit categoriile la răspunsuri din nou răspunsul lui vine pe neaşteptate ca o palmă. „Ieşi afară!!!”, îmi porunceşte pe un ton de securist împuţit. Eu: „Dar vroiam să vă spun că .......” El: „Ieşi afară, ţi-am spus!!!”, de data aceasta ridicând şi tonul. Am ieşit cu gândul că nu are rost să explici unei maimuţe teoria relativităţii atâta timp cât ea nu ştie decât să mănânce banane.

Pasul 5

Cum era normal aş fi vrut şi eu ca un prost elev ce sunt să ştiu care sunt întrebările pe care le-am greşit pentru ca data viitoare să nu le mai greşesc dacă îmi cade vreuna din ele. Dar dacă se făcea acest lucru cu toţi cum mai erau posibile posibilele mij-maj-uri? Iese din nou burta şi anunţă rezultatele. Din cei peste 120 de candidaţi doar vreo 20 reuşesc să treacă de această dată. Cam asta a fost prima mea experianţă cu examenul auto. Ca să nu uit: împărţirea candidaţilor pentru sală s-a făcut în felul următor – mai întâi întră cât putem să băgăm, adică peste 100 şi în a doua tură ce mai rămâne adică mai puţin de 15.

P.S. Această experienţă mi-a fost revelatoare aşa că următoarele postări vor fi despre cu am fost cercetat de poliţie pentru trafic de droguri şi cum am fost declarat mort în accident de maşină de aceeaşi instituţie.

Dansul, Banii şi Calculatorul

Acest text este scris la o provocare pe care am primit-o de la mama jurnalistă cu cel mai frumos copil din lume. Aşa ies la suprafaţă frustrarile mele.

Dansul

La capitolul asta sunt specialist în adusul ploii mai ceva ca indienii. Îmi aduc aminte că printre cele mai traumatizante momente din viaţa mea la dans a fost Balul Bobocilor din liceu. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama ca un manelist poate dansa mai bine decat mine. Ca să vă faceţi o imagine despre cât de bine dansez imaginati-vă o găină căreia tocmai i-a fost tăiat capul şi se zbate prin curte. Până şi aia săraca, fără cam are mai mult ritm decât mine. Revenind la bal!!! Colega mea de bancă şi la vremea aceea una dintre cele mai bune prietene, Iuliana Burtăverde era cu un cap mai mare decât mine. De când eram cu puţa în ţărână ea a fost partenera mea de dansuri, mai ales alea populare. Eh, când a venit vremea să practic o “cicalaca” pentru un concurs…m-am crispat. A început muzica, toţi în jurul meu dansau numai eu am rămas lemn. A încercat Iuliana să mă resusciteze cu un “Hai băh mişcă”, proful de sport se uita la mine şi imi făcea semne să mă mişc mai “cu vână” sau măcar să mă mişc. După câteva zeci de secunde de traumă intensă mi-am revenit şi am început să dansez. Când toată lumea se mişca pe Snap şi şi MeCe Ciocan (MC Hammer…pentru cunoscători), eu aveam mişcări pentru Irina Loghin şi Ion Dolănescu featuring Fraţii Petreuş.

Banii

Aici am avut o experienţă pe cât de plăcută pe atât de imbecilă (caracteristic mie). După un uichend la Craiova, dau să plec înapoi la Sibiu unde studiam “Şcoala de balet şi bune maniere”. Ca orice varză studenţească fără bani mergeam cu personalul (ăla care face 7 ore). În gară mă opresc la unul din chişcuri să-mi iau ceva de cioflăit/băut pe tren şi la 100.000 de lei daţi vânzătoarei primesc rest 540.000 (, dăduse norocul peste mine). Când am văzut cât de neatentă este tipa am luat restul şi am fugit repede la tren. Pe peron dau să bag banii la “pormoneu” şi îmi dau seama că am fost atat de extitat de senzaţia ilegaităţii şi a banilor în plus, încât mi-am uitat portofelul pe tejgheaua vânzătoarei. Dau fuga. repede repede căcat la cur că am rămas fără vreo 2,5 milioane şi când ajung acolo vânzătoarea mă aştepta râzând cu portofelul în mână. Eram deja ud tot. “V-aţi uitat portofelul domnu’! Dacă nu vi-l vedeam rămâneaţi să cerşiţi pe aici prin gară”....Îmi iau portofelul, şi în acel moment am avut o epifanie: „Ce ar fi să fac şi eu aceeaşi faptă bună?” Şi uite asa am scos banii şi...i-am dat înapoi 50.000 lei. Ce dreacu doar nu era să-i dau pe toţi?

Calculatorul

Primul meu calculator era de fapt o râşniţă de Fujutsu Siemens pe care trebuia să-l aprinzi la 6 dimineaţa ca la 8 să-ţi arate desktop-ul. Cum la mine la ţară nu ajunsese nici Coca Cola în sat vă daţi seama că în momentul în care am avut propriul meu PC eram mai bucuros decât o călugăriţă singură într-o plantaţie de castraveţi. Cel care mi-a vândut calculatorul a fost şi cel care m-a dezvirginat într-ale IT-ului. Aşa am ajuns să cunosc şi eu anumite programe piratate, în intimitatea camerei de cămin. Cu tastatura în braţe, aprind calculatorul ...şi stau...şi stau ...şi mai stau un pic. Las tastatura jos, merg la baie, face puţa piş, mă întorc. Iau tastatura în braţe...şi stau...şi stau....şi.....mai stau încă un pic. Se încarcă toate programele. Îmi apar iconiţele pe desktop. Apăs câteva taste să intru în Norton Commander şi .......dintr-o dată tot ecranul mi se face alb. Am transpirat, mă panichez şi încep să urlu prin camera de cămin că mi s-a stricat râşniţa. Lângă mine, unul din colegii de cameră se uită pe desktop şi pe un ton calm îmi spune: „Ţi s-a deschis Word-u’ boule”.

P.S. Pot să pun pariu că toţi care aţi citit textul aţi râs de numele colegei mele. Găozarilor!!!

I think I fucked dead people..in traffic

Luni. 9,30. Simt că am ajuns un maestru în artele sexuale, de câte ori „am luat” şi „am dat” stând în trafic, în dimineaşa asta. Kamasutra nu mai ascunde nici un secret pentru mine. La Iancului şoferii de pe vreo 3 autobuze 330 şi alte 3 RATB-uri 335 au ieşit din autobuze au pus de o şezătoare pe Mihai Bravu în aşteptarea maestrului de ceremonii, un cap de cretă care să dirijeze traficul.

Ora 10,15. Tot la Iancului, de data asta cu 30-40 de metri mai în faţă. Văd întersecţia Mihai Bravu cu Ferdinand I. Acolo „o caşchetă” joacă „n-are vârf” cu o guşă umflată ce stă pe o burtă fosforescentă şi zice din fluier mai ceva ca un ciobănaş la patrupedele mâncătoare de verdeaţă. Din păcate pentru el, fluieraşul nu zice decât o doină de jale. Nimeni nu se lasă impresionat de prestaţia lui. Hienele din trafic muşcă din volan stând cu mâna lipită pe claxon. Încerc să mă depărtez de scena asta şi las capul pe geam privind în gol. Imediat îmi dau seama că mi s-a lipit părul de geam...zoaiele au efectul asta de super glue. După ce-mi las câteva fire de păr pe geam, mă uit să văd care mai este starea traficului. În dreapta autobuzului nostru, într-un Renault Megane, un tip destul de bine îmbrăcat vorbeşte la telefon, chinuind cu voioşie un muc mic prospăt scos din „cuptor”. Îl învârte, il storceşte...dar şi muculeţul e al dreacu se lipeşte când de arătător, când de degetul mare.

10,30. Am trecut de intersecţia Mihai Bravu – Ferdianand I. Cred că încep să dezvolt capacităţi paranormale...pot comunica telepatic cu proprii hemoroizi. Îmi spun să mă ridic de pe scaun. Vor şi ei să mai respire. Încet încet încep să gândesc cu curul (mai mult decât de obicei) care chiar vrea să mă ridic şi să merg pe jos la serviciu. Cred că hemoroizii sunt „în spatele” acestui atentat de preluare a gingaşului şi plăpândului meu trup. Am găsit soluţia să „înăbuş” revolta. Ca şi restul din autobuz, strâng din buci, până las hemoroizii fără oxigen. Cu o ultimă suflare unul din hemoroizi încercă să mă îmbuneze spunânsu-mi: „De ce ne strângi în curul tău/Copil cretin, nu vezi cât eşti de mare/ Dacă ne strângi aşa-ncordat/ Tu crezi că nu ne doare?”. Acum că am acoperit crăpătura, creierul meu începe să primească din nou oxigen...prea mult chiar. Ca efect secundar capăt şi ceva capacităţi extrasenzoriale. „I think I see dead people”. Văd morţii participanţilor la trafic. Mă apucă o stare erotico-nevrotică şi unul câte unul încep să fut morţii „traficanţilor”. Pasajul Obor. Am şi eu morţii mei. Şi ei au fost futuţi.

10,45. Simt că şosetele mele s-au plictisit în picioare. Tind să cred că poate trebuia să ascult de cur şi s-o iau pe jos (dar nu precum homosexualii). Pielea de pe fese imi este deja tăbăcită decât talpa bocancului militar. Ieşim din pasajul Obor. Primele lucruri pe care le văd sunt câteva cururi de muncitori zilieri care lucrează la pasaj. Oare la ce se gândesc acele cururi (ştiu sigur că au o viaţă de căcat) par nervoase, sunt destul de încordate.

11,05. Perla. Îmi aduc aminte că am ieşit din casă la 8.30. Încărcat cu naivitatea unui copil de grădiniţă credeam că voi ajunge la serviciu până-n ora 10. Peeee dreeeacuuu! Sexul din trafic m-a „binecuvântat” cu usturimi anale care-mi lasă un gust amar în gură.

Reţeta zilei: Mamă în sânge garnisită cu ţipetele copiilor

Ingrediente : - pumnii unui soţ venit acasă beat
- alcool, ieftin şi nociv
- frica soţiei şi a copiilor
- faţa şi stomacul soţiei
- picioarele soţului încă încălţate
- dragostea paternă exprimată violent
- doi copii frăgeziţi bine
Reţeta este una tradiţională romanească. Violenţa în familie se consumă, de obicei, din inconştientă. Reţeta se prepară cu mâinile goale nu se folosesc unelte ascuţite sau alte obiecte. Înainte ca soţul să vină acasă ea se pregăteşte cu teamă în suflet pentru ceea ce va urma. Nu îi este frica pentru ea, cât pentru copii. Ajunge soţul acasă, beat, inconştient, cu instinctele de Neanderthal verificate la zi. Soţia încearcă să-l calmeze dar este oprită de un pumn care o loveşte in plină figură, ea nu ripostează deoarece nu poate, el continuă să o agreseze, îi pune mâinile în gât şi strânge. În tot acest timp copii privesc terifiaţi dintr-un colt al camerei, fetiţa de cinci ani începe să plângă, frăţiorul mai mic începe şi el. Tatăl îi priveşte pe amândoi, o lasă pe mamă aproape leşinată şi se îndreaptă spre copii. Pentru ca reţeta tradiţională românească să aibă succesul scontat copii trebuie frăgeziţi. Fetiţa este luată de păr şi aruncată intr-o altă cameră, fratele primeşte o palmă atât de grea încât amuţeşte de durere. Este dus in aceeaşi cameră cu sora lui. Se revine la soţie care zace inconştientă intr-o baltă de sânge. Soţul adaugă la pumni şi câteva picioare, apreciate după gust şi setea cu care loveşte. Ea le primeşte involuntar după care aruncă din gură un sânge de culoare rozalie. Printre loviturile de bocanci plini de mocirlă care lovesc femeia în coaste se presară şi câteva înjurături care se aud din camera copiilor, asta pentru a defini gustul final. Soţul ia o pauza de zece secunde în care işi umezeşte gâtul uscat cu nişte alcool ieftin, după care revine in forţa cu încă două picioare aplicate în capul victimei. Înjurăturile soţului sunt acompaniate cu o teribilă durere în voci de către plânsetele copiilor care cer iertarea mamei. Totul se încheie apoteotic cu aflarea despre decesul soţiei. La autopsie se constată cauzele decesului: politraumatism cranio-cerebral, fracturi ale coastelor însoţite de perforarea plămânilor. Copiii ajung persoane de succes în canalizări printre aurolaci. Judecătorul verifică reţeta şi apoi dă sentinţa. Acest fel de mâncare este servit la rece de către soţ timp de 18 ani pentru lovituri cauzatoare de moarte. Reţeta este una tradiţională românească.

Care sunt diferenţele între barbaţii adevăraţi de la ţară şi bărbaţii adevăraţi de la oraş

Bărbaţii adevăraţi de la ţară (b.a.ţ)......

sunt cei care pleacă cu oile sau cu vacile de dimineaţa până seara şi fac politică certându-se cu Grivei. Mediul în care aceştia sunt cel mai des întâlniţi este cel montan. Acolo, la stâna de la munte se împerechează de cel puţin 3 ori pe zi cu cea mai curva oaie din stână. Aceasta poate fi recunoscută după căcărezele care sunt cât pumnul. Adeseori unii miei, înainte de Paşte au aceeaşi soartă. Nu v-aţi întrebat niciodată de ce maţul mielului din care părinţii voştri fac cârnaţi este gros cât mâna unui culturist? Baţ sunt cei care se întorc acasă la sfârşitul zilei şi-şi bat nevasta pe motiv ca e urâtă doar cu două picioare şi nu are nici lână în cap (la oieri). La văcari motivul ţine mai mult de faptul că sunt defecte: au doi sâni cu câte un sfârc, când ar fi putut să aibă un singur sân cu mai multe sfârcuri. Un alt motiv este că nevestele de văcari au coarne mai mari decât vacile. Baţ nu au decât două cămăşi, cea „casual” cu care merg la munte cu oile şi cea „bună” de înmormântare pe care ocazional o mai iau şi când merg în târg să vândă oile încăpăţinate care nu stau capră. Când baţ se pun la somn îşi dau cămaşa jos fără s-o deschidă la nasturi (mecanismul de desfacere este prea complicat şi dacă se rupe vreun nasture vor trebui să aştepte până le vine rândul să coasă cu acul satului care se găseşte de obicei la preot sau primar. Mai mult de atât aţa subţire este şi ea o raritate aceasta găsindu-se doar la băieţeii neprihăniţi). Baţ dorm întotdeauna goi, experienţa ia învâţat că dacă ţii prea mult chiloţii (din piele întoarsă, de oaie) pe tine aceştia se lipesc şi nu mai pot fi daţi jos decât cu tot cu piele. Bărbaţii adevăraţi de la ţară put întotdeauna feminin (mirosul oii cu care au fost rămâne impregnat în cămaşă). Dacă nu au fost cu nici o oaie put a bălegar. Procesul de aranjare pentru a ieşi la ciobanotecă este unul destul de complex şi trebuie îndeplinit cu mare grijă. Etapele sunt următoarele: 1. Se ia spray-ul de muşte transmis din tată-n fiu şi se pulverizează peste mirosul de bălegar. Mirosul e fatal. 2. Aranjarea părului se face cu cărare pe mijloc sau într-o parte, fixativul fiind seul de oaie. 3. Gulerul cămăşii se ridică astfel încât dunga neagră de jeg să de-a o tentă de actor indian (a se vedea „O floare şi doi gradinari”). 4. Aceeaşi procedură se aplică şi la pantaloni. Aceştia se de-suflecă până ajung la nivelul gumarilor. 5. Gumarii se curăţă de noroi şi bălegar cu cuţitul din bucătărie...acela taie cel mai bine. Plecatul la ciobanotecă se face cu căruţa dar numai în cazul în care ai unde să priponeşti calul, pentru a nu provoca ambuteiaje pe uliţa satului. La intrarea în ciobanotecă se lasă la uşă orice furcă, sapă, topor, par rupt din gard sau făclie care ar putea da foc grajdiului în care se ţine dixtracţia. Muzica se ţine numai pe bază de dedicaţii, în condiţiile în care lautarul satului nu are acordeonul stricat. Lautarul satului este un om educat, cele patru clase ale sale vorbind de la sine. Baţ nu beau niciodată prea mult. Ei doar gustă din înghiţituri de pelican câteva sticle de alcool dublu rafinat, sau Săniuţa ...pentru cei înstăriţi. Curva satului este tot timpul prezentă la acest tip de mondenităţi ea prestând întotdeauna contra- cost, dar cu trecerea datoriei pe caieţel.

Bărbaţii adevăraţi de la oraş (b.a.o.) .....

migrează de obicei din zona Moldovei. Acesţia pot fi recunoscuţi după accent şi inevitabilul „tatuaş” pe dosul palmei cu numele de Maricica sau Jeana. Tot din aceeaşi specie fac parte şi cei mai negri (de supărare). Umblă în haite de câte 7-8 când se duc sau se întorc de la serviciu şi îşi reascultă în RATB melodiile telefonului jmeker pe care tocmai l–au cumpărat. În general creaturile din rasa bao sunt întâlniţi în şantier. Manifestarile cercopitece sunt cele evidente. Se leagă de toate fetele care trec pe lângă şantier cu replici de agăţat de genul: „Păpuşe, îţi trag şi io o cârje?”. Dacă nu primesc feedback aceştia se resemnează cerându-şi scuze politicos: „Fă, oricum eşti curvă şi nu ţi-aş da nici m...e, proasta dreacu”. Această replică este de obicei însoţită de o mai multe scărpinări în zona creierului din salopetă. Spre deosebire de baţ, singurele acte sexuale de care bao au parte sunt cele din wc-ul ecologic din şantier. Totul se desfăşoară într-o atmosferă relaxantă cu miros de cacat. La terminarea actului, salopeta este un bun prosop, de aceea aceasta este tot timpul tare la mâneci şi în zona pubiană. Faţă de baţ, bao au constant 3 „flanele” pe sub salopetă, acestea fiind schimbate între ele prin rotaţie. Ce nevoie mai ai de calendar când flanelul se schimbă la Paşte şi la Crăciun? Un adev[rat bao poartă fes gros indiferent de anotimp. Folosinţa salopetei este multimplă după cum am văzut, dar ca şi vestimentaţie aceasta are un rol esenţial. În timpul serviciului este uniformă de lucru, la ieşirea în oraş este haină de oraş, iar noaptea este pijama. Bao put întotdeauna a picioare, nu transpiraţie..picioare. Un bao care pute a transpiraţie înseamnă că este nou pe şantier. Cizmele sunt încălţămintea cea mai des întâlnită la bao. Dacă un bao doarme fără cizme în picioare înseamnă ca acesta a fost jefuit în somn. Şeful de şantier este recunoscut după bocancii vechi din picioare şi casca de protecţie de pe cap.

Lucruri comune:

- Duşmanul baţ şi bao este însăşi apa, care devine şi mai periculoasa când este combinată neglijent cu săpun, fie el şi de casă. Această combinaţie folosită în doze constante poate duce la crăparea crustei de jeg pe care băţ şi băo o poartă drept lenjerie intimă.
- Atât baţ cât şi bao au, de mici păr pe ouă, care mai târziu formează un adevărat ecosistem, micuţii flocişori devenind peste ani stalactite. Liliecii şi pianjenii aciuaţi acolo ştiu de ce. Aerul irespirabil, lipsa luminii şi mirosul de se ridică pe cracul pantalonului de la soseta nespălată care între timp a devenit bocanc permit crearea de noi viruşi mortali precum „Diareea roşie alterată”.

„Feeeeareeee luăăăăm....feeeaaareee”.

Sâmbată. Ora 6 dimineaţa. Zăceam ca o chiftea împrăştiat în pat visând la viaţa erotică a mioriţelor bipede după care-mi curg balele zi de zi (da ştiu, sunt distrus). Cu perna pusoasă sub cap şi plapuma între picioare (pentru a da un ton de veridicitate visului) horcăiam profitând de perversitatea propriului subconştient. La un moment dat visul îmi este perturbat. Câinii din cartier încep să urle, pisicile tomberoneze lasă oasele de peşte din bot şi fug în toate direcţiile. Un ţipăt din tot plămânul fumător al unei creaturi imbecile scoală cartierul. „Feeeeareeee luăăăăm....feeeaaareee”. Mi se rupe pelicula în care „derula” suav o blondă tare dulce şi gândurile îmi sunt ocupate de o idee mult mai bună decât de a sexului în subconştient. Ies somnambul la balcon, timp în care era să-l calc şi pe Fleoşc (pisicul nostru cretin) şi îi dau „bună dimineaţa”, creaturii de urla: „Fă, dacă vin la tine acum şi-ţi fut un fier peste pupătoarea aia urlătoare numai o să visezi”. Ori n-am ţipat destul de tare, ori reprezentanta „rromulanilor” s-a făcut că nu mă aude pentru că la scurt timp mă întreabă dacă am fier. „Domnu, fer aveţi? Fro chivetă, ceva?”. Am văzut că n-are rost să mă agit ca maimuţa la banane şi dau să intru înapoi în casă. Aud din nou aceeaşi behăială, numai că de data asta mai metalică. Când mă uit, rromulana zbiera pentru fiare aplecată peste jumătate într-unul din tomberoanele blocului.
La întoarcere, spre patul meu trag un şut mâţoiului... ce dreacu, numai eu să sufăr dimineaţa?

Balarii din adolescenta mea depresiva

Prea tarziu!

Am strangulat iubirea noastra
Cu mana murdara de ura
Iar ultima ta suflare mi-a spus
Ca inca ma iubesti!

De veghe

Vânăt esti tu rosu trandafir
Ce ai simtit parfumul mortii
Petale de plumb iti cad aproape de cruce
Asezat langa o lumanare topita de durere
Cu spinii imi intepi mormantul

Testament

Imi inmormantez timpul
Gandind la durerea de a trai
Las numele scrijelit pe cruce
Incat si ziua de maine
Sa-si citeasca sentinta

Sadism

Te reinvii in inima
Doar ca sa te pot
Ucide in minte
Cu idei ce imi recidiveaza

Sentinta

Am impletit o funie amara
Din mai multe nefericiri ale vietii
Ii fac cateva noduri de aer
Si-mi spanzur sufletul de un copac putred
Lasandu-l demonilor sa-l sfasaie.


Iubirea …

Iubirea este un lucru sfant ce doare
Sunt ochii ce plang cu lacrimi fierbinti
Este durerea ce o simti cand moare
Un frate, o sora, sau unul din parinti.

RATBabele şi cercopitecii de carteer

Titan. Cap de linie 330. O babă se ţine de şale şi îşi tărăie paporniţa goală pe care urmează să o umple la piaţa Dămăroaia, unde totul este mai ieftin cu 5 bani decât la piaţa Grigorescu. Cu hainele ponosite şi îmbibate cu parfum de naftalină (Coco Canal no.5) hoaşca priveşte cu ochi de vultur cum se apropie 330 de staţie. Îşi ia poziţia de start pentru a se avânta spre uşa autobuzului, deşi cocoşată se mai cocoşează un pic pentru a fi mai aerodinamică. Se deschid uşile. Baba ia în colimator un scaun şi sare ca un ghepard pe pradă. Ca-n Matrix, sare pe scaunul respectiv şi în acelaşi timp reuşeşte cu o măiestrie dobândită în zeci de ani de exerciţiu să-şi parcheze paporniţa pe locul femeilor cu cărucior. În fine, se umple autobuzul şi ca de obicei două babe rămân în picioare. Nemultumite că „tinerii din ziua de azi n-are respect pentru persoanele în vârstă care a muncit o viaţă întreagă pentru ei” încep un „loto 6/49” pentru câştigătorii care vor fi ridicaţi în picioare pentru a-şi parca ele fundurile XXL. Evident cu respectu-mi caracteristic, mi-am pus căştile pe urechi m-am ridicat (să mă aranjez mai bine pe scaun), m-am pus la loc şi am întors capul în direcţia opusă. La un moment dat (în vieţile noastre plictisitoare) autobuzul ajunge şi pe la Piaţa Iancului unde urcă un grup de cocalari cu alură de „jmekeraşhi dă carteer”. Vă rog imaginaţi-vă un tip gelat cu bluză de trening şi glugă lângă alţi doi „băetzaşhi” din generaţia Emu (cârnaţii pe care-i vedeţi tunşi cu ciobul, semi-gay, şi multă priză la fetele teribiliste care nu ştiu tabla înmulţirii cu 2, dar în ceafă sunt pline de cucuie făcute la munca de sub volan). Cercopitecul gelat simte nevoia să epateze şi cu o mişcare scurtă din încheietura mâinii scoate din buzunar un telefon mobil. Cum neuronul lui obosit, pe jumătate ud care joacă ping-pong singur uitându-se în oglindă nu reuşeşte să facă o sinapsă ca lumea, cretinozaurul confundă RATB –ul cu o ciobanotecă de pe lângă Bucureşti şi dă drumul la o sesiune matinală de manele. Evident un domn mai tinerel, la vreo 28-30 de ani se simte lezat de onomatopeele pe care emite manelarul din telefon şi-l roagă, cu respect pe respectivul să oprească behăielile. La rândul lui, ofuscat gelatul tranteşte o replică demnă de neuronul său: „Ce, n-am voie?”. Domnul îl roagă din nou cu acelaşi respect să închidă telefonul, dar de data asta cu precizarea că „mă-sa va plânge la morgă cu o lumânare în mană încercând să-l identifice după mecla desfigurată”. În ajutorul „cavalerului de RATB” sare şi baba-ghepard care doreşte să îşi dea şi ea cu părerea. Apoi mai sar câteva persoane în ajutorul lor. Vâzându-se în minoritate cercopitecul gelat şi cei doi Emu bolborosesc ceva în timp ce înghit în sec de frică să nu le strice vreunul frezele. Babele cum au în genă bârfa încep să-şi dea cu presupusul despre cum se droghează cei trei şi cum părinţii lor „nu-i vede cum iese din casă”. Trece şi asta şi pe la Spitalul Colentina una din babele care vroiau loc de la începutul traseului, coboară. Dar pentru că este bătrână şi organismul nu mai funcţionează cum trebuie, baba începe să-şi plimbe Mărul lui Adam de-a lungul gâtului, îşi dă capul pe spate şi la coborâre din autobuz aruncă din gât o flegmă (moment Kodak). Trece „Stefan cel Mare” şi la Perla urcă un cerşetor cu chef de prostit babele miloase. Scoate dintr-o pungă veche un carton cu texte „de corazon” şi se pregăteşte să-şi înceapă recitalul. Şi deodată talentul îl luă pe cântăcios de corzile vocale şi-l trânti pe podea. . Scenă brutală ... talentul îi puse piciorul pe gât şi începu să-l lovească cu notele muzicale peste gură de se văitea bietul cerşetor de viaţă şi săracie cum n-am mai văzut în viaţa mea. La vederea acestei scene oripilante babele începură să arunce cu bani pe principiul „ne-‘nmatriculatei” (fără număr, fără număr...pour les conaisseurs) poate, poate i-or mai domoli jalea din suflet. Rezultatul este cel scontat: „Vă e milă, v-am luat banii”. Omul scoate de un pachet de ţigări şi un prânz dublu-rafinat. Peste vreo 15 minute autobuzul ajunge la capătul liniei unde baba cu paporniţa flămândă pleacă spre 331.